Bună ziua !

„Bună ziua”, cel mai simplu şi mai frumos salut al românilor şi, poate, al altor popoare. Se poate interpreta ca „Să-ţi meargă bine peste zi”, „Să ai o zi frumoasă”, „Să fii scutit de orice rău…” şi în multe feluri.

De cum m-am trezit, aşa m-au învăţat părinţii, să „dau bineţe”, cum ziceau străbunii. Este o formulă arhaică, simplă şi la înde-mână care, din păcate, nu mai funcţionează în ziua de azi. La fel ne-au învăţat la şcoală învăţătorii şi profesorii. Când ieşeam de la ore, era plină „Uliţa Bisericii” de glasurile cristaline de copii care salutau trecătorii. Plecam în formaţie din curtea şcolii, existând concurenţa între clase, cine „cântă” mai tare şi mai frumos „Bună ziua!”.

Odată cu începerea mineritului şi urbanizarea Broşteniului, acest salut frumos s-a „rărit”, până ce aproape a dispărut. Rar de tot câte un copil mai educat de părinţi mai salută pe vârstnici. De ne-am „emancipat”, ne-am europenizat şi „nu se mai poartă!…”.

Rău de tot, că de aici a dispărut respectul şi bunul-simţ, de aceea am ajuns la degradarea valorilor sfinte, pe care le-am moştenit de la părinţi.

Nu scriam acest articol dacă, în vara acestui an, nu mă aflam în comuna vecină, Borca, din judeţul Neamţ. Nu mai avem cizmar în Broşteni şi am mers la vecini… Mergeam dinspre poiană spre centru când, din partea opusă, venea o domnişoară de 14-15 ani, înaltă, brunetă, cu un mers săltat de căprioară. Am devenit mai atent, deoarece fata semăna cu „alta” pe care o cunoscusem cu 50 de ani în urmă… Era atât de maiestuoasă şi de graţioasă, de nu o puteam privi direct – nici nu se cădea –, ci numai cu coada ochiului, să vad dacă nu-i fata de acum o jumătate de secol, reîncarnată. Când a ajuns în dreptul meu, m-a salutat cu un apăsat „Bună ziua”, aşa ca pentru bătrâni, să aud, şi a înclinat capul un pic, să fie mai convingătoare.

– Bună ziua, i-am răspuns eu, iar, în gând, i-am spus „Dumnezeu să-ţi dea sănătate şi noroc, fată frumoasă!”. Da, sănătate şi noroc, două lucruri esenţiale în viaţă, pe care fata de acum 50 de ani nu le-a avut. Şi ce am mai zis eu în gând: „Uite, fata asta, pe lângă darurile date de Dumnezeu, are şi o educaţie aleasă, salutând pe un străin!…”.

Să nu se supere pe mine mult stimaţii mei concetăţeni, dar vecinii noştri din Borca, pe lângă educaţie, mai au şi alte atuuri faţă de noi, precum gospodării mai frumoase, mai multe vite în curte iar, de acolo, din centru, cât mi-au văzut ochii, nu am remarcat nicio fâneaţă necosită! Făcând această paralelă (obiectivă sau subiectivă?…), comuna Borca ne întrece în mai multe direcţii: au doi cizmari, echipă de fotbal în Liga a III-a (ACS Bradu Borca – n.red.), mai multe societăţi ce exploatează lemn de la noi.

Educaţia, stima, respectul pentru aproapele tău nu fac decât să se întoarcă înapoi şi proverbul acela: „Respectă şi vei fi respectat!”.

ION GAVRIL,

Broşteni

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI