În zilele de 2 şi 3 septembrie

„Colocviile Putnei” 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în zilele de joi şi vineri, respectiv 2 şi 3 septembrie a.c., va avea loc a XXVI-a ediţie a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”.

Simpozionul este organizat de către Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Comunicările se vor desfăşura fizic şi online, iar coordonarea va fi făcută din Sala de conferinţe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna.

Cercetătorii care vor prezenta comunicări sunt: Ştefan S. Gorovei (Iaşi), Mihai Bogdan Atanasiu (Iaşi), Maria Magdalena Székely (Iaşi), Ioan-Augustin Guriţă (Iaşi), Mihai Anatolii Ciobanu (Chişinău), Eduard Rusu (Iaşi), Liviu Papuc (Iaşi), Ivan Biliarsky (Bulgaria), Elena Firea (Cluj-Napoca), Alice Isabella Sullivan (SUA), sora Georgiana Diaconiţa (Mănăstirea Dragomirna), protos. Dosoftei Dijmărescu, protos. Iustin Taban, ierod. Timotei Tiron şi monah Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna.

Temele abordate vizează istoria lui Ştefan cel Mare şi a Mănăstirii Putna, biografia unor ierarhi ai Moldovei cu metania în Mănăstirea Putna, fapte şi evenimente din jurul Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc la Putna în 15 august 1871 şi de la care se împlinesc în acest an 150 de ani, istoria muzicii bisericeşti în Moldova, frescele din Moldova în sec. XIV-XV, date din biografia unor sfinţi ai Moldovei, precum şi câteva informaţii noi despre colecţiile şi arhivele Mănăstirilor Suceviţa şi Dragomirna.

Programul detaliat al acestei ediţii a „Colocviilor Putnei” este postat pe site-ul CentrulStefan cel Mare.ro.

Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înfiinţat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. În cursul activităţilor ştiinţifice circumscrise anului comemorativ „Ştefan cel Mare şi Sfânt” 500 – 2004 s-a conturat nevoia existenţei, la Mănăstirea Putna, a unei structuri care să trezească şi să menţină interesul pentru cunoaşterea trecutului nostru şi care să impulsioneze cercetarea lui.

Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ştefaniene şi a istoriei Mănăstirii Putna. De la înfiinţare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi la Institutul „Nicolae Iorga” din Bucureşti 23 de ediţii de comunicări ştiinţifice, sub numele „Colocviile Putnei”. Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupaţie austriacă (1775–1918), începând cu ediţia a IX-a, Simpozionul „Colocviile Putnei” cuprinde şi o secţiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI