Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a desfăşurat a IV-a ediţie a taberei de vară în Parohia “Sfântul Ilie” din localitatea Suha, comuna Mălini, intitulată: „Şcoala din pridvorul Bisericii”, derulată la nivelul Protoieriei Fălticeni.
Proiectul dedicat copiilor a avut în vedere apropierea lor de Biserică, cât şi redescoperirea valorii prieteniei şi a colaborării, într-un mediu natural, recreativ şi educativ, ca o alternativă sănătoasă de a-şi petrece timpul liber în comuniune cu ceilalţi şi de a fi deconectaţi de la ceea ce înseamnă tehnologie.
Desfăşurându-se anual, fără întrerupere, reîntâlnirea participanţilor după un an în care nu s-au organizat astfel de evenimente din cauza pandemiei create de noul coronavirus, tabăra a fost cu atât mai mult aşteptată în descoperirea de lucruri noi menite să le distragă atenţia într-un mod cât mai plăcut.
Activitatea s-a desfăşurat marţi, 17 august, 2021, la frumoasa Biserică ocrotită de Sfântul “Prooroc Ilie” aflată într-un loc cu adevărat pitoresc în localitatea Suha, sub îndrumarea PC Părinte paroh Pavel Norocel, a dnei preotese Anca Ionela, a cadrelor didactice şi a voluntarilor, care au oferit un program destul de variat pe întreg parcursul zilei, întrucât, la final, scopul acestei activităţi a fost atins.
Alături de Parohia Suha, în cadrul acestor activităţi au colaborat Primăria şi Consiliul Local al comunei Mălini, Parohia Sfântul „Prooroc Ilie” din municipiul Fălticeni (pr. paroh Adrian Dulgheriu) şi Parohia Sfinţii “Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina” din Rădăşeni (pr. paroh Rotar Georgian şi pr. Rotar Constantin). Au participat peste 80 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani. Au mai fost invitate şi Parohiile Dolhasca (pr. paroh Saftiuc Mihail), Parohia Bogdăneşti I (pr. paroh Ursuţu Maricel) şi Parohia Boroaia I (pr. paroh Maxim Silviu).
Copii şi tinerii şi-au început ziua cu rugăciunile dimineţii, după care au avut parte de un bogat mic dejun în casa socială, participând apoi la activităţile propuse. Doamnele Butnaru Parascheva şi Vodă Elena, îndrumătorii de la primul atelier, i-au ajutat pe cei mici să redescopere vechile meşteşuguri populare. Li s-au prezentat cusutul costumelor populare, torsul lânii, tehnica de împâslire (procedeele prin care trece lâna de oaie până a ajunge a fi confecţionată pentru diferite haine). Atelierul s-a desfăşurat în incinta noului altar de vară, în care şi pr. misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai i-a iniţiat pe cei mici în confecţionarea de metanii şi brăţări, pe care fiecare participant le-a luat acasă, ca amintire.
În cel de-al doilea atelier, pr. arhidiacon Ursuleasa Adrian şi pr. diacon Spînu Nicuşor, alături de ceilalţi preoţi, i-au învăţat pe tineri câteva noţiuni legate de cântarea bisericească prin cântare de pricesne închinate Maicii Domnului şi prin pilde, ajutându-i ca prin întrebările lor să găsească răspunsuri referitoare la lucruri încă neştiute ce ţin de rânduielile bisericii sau de anumite frământări interioare pe care le întâmpină un adolescent, mai ales în perioada vremurilor în care ne aflăm.
Prin grija organizatorilor, tinerii au petrecut momente duhovniceşti îmbinate cu diferite activităţi de interacţionare şi interrelaţionale foarte bune. Astfel încât în cadrul celui de al treilea atelier au avut parte de jocuri educative care le-au captat atenţia, datorită coordonatorilor prof. Liliana Popescu, prof. Ştefănoaia Angelica, directorul Şcolii Gimnaziale “Nicolae Labiş” din Mălini, prof. Luminiţa Gogan, înv. Amuscăliţei Viorica, înv. Păşcănuţ Ionela, prof. Tofănel Nicoleta şi prof. Iordache Alexandru, la care s-au adăugat prof. Ioan Ilica şi soţia Paula, care au întreţinut această frumoasă atmosferă prin cânt din muzicuţă şi chitară.
Cadrele didactice alături de voluntari şi-au dăruit toată dragostea pe timpul desfăşurării acestor activităţi, dedicat îndrumării copiilor. Activităţile le-au adus un strop de bucurie după o perioadă de grea încercare, în care au fost privaţi de astfel de acţiuni din cauza pandemiei.
La orele amiezii, copiii au avut parte de o agapă copioasă pregătită de gospodinele din parohie şi oferită cu drag şi generozitate de gazde. Iar după o binemeritată odihnă, au avut parte de o drumeţie pe drumul istoric ce leagă judeţul Suceava de judeţul Neamţ, spre locul numit “Iesle”, pe valea Suhei.
Festivitatea de încheiere s-a desfăşurat în curtea Bisericii parohiale din Suha, unde copiii au primit, pe lângă diplome, câte o gustare şi îngheţată de la maşina “londoneză”, ziua încheindu-se cu rugăciunea de mulţumire pentru darurile revărsate şi reuşita ultimei activităţi de acest gen din cadrul parohiilor din Protopopiatul Fălticeni.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit părintelui paroh Pavel Norocel, colaboratorilor, îndrumătorilor şi tuturor celor care şi-au adus contribuţia la organizarea acestei activităţi “în care se observă experienţa acumulată din anii anteriori. Satisfacţia s-a văzut pe feţele celor mici şi sperăm că legăturile create dintre ei vor continua printr-o colaborare mult mai strânsă, care va da rodul cuvenit la vreme potrivită în ogorul Bisericii noastre strămoşeşti”.
Pr. GEORGIAN ROTAR


























Comentarii