Aqua park de 10 milioane de euro la ieşirea din municipiul Suceava

> „Avem şi noi această obligaţie, să facem pentru tinerii din oraşul nostru un aqua park, care să fie funcţional pe toată perioada anului, inclusiv cea de iarnă” a declarat primarul Ion Lungu

 Primăria Suceava intenţionează să întocmească şi să depună, în vederea obţinerii de finanţare europeană nerambursabilă, un proiect pentru construirea a unui aqua park, a făcut cunoscut, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

Noul obiectiv ar urma să fie amplasat – alături de sala polivalentă şi viitorul stadion –, în zona viitorului complex sportiv de la intrarea dinspre Fălticeni în municipiu, pentru care studiul de fezabilitate, vizând o suprafaţă de 12 ha, a fost realizat în urmă cu 10 ani. Întrucât complexul include şi un bazin olimpic, s-a considerat oportună şi amenajarea unui aqua park, finanţarea fiind disponibilă pe Axa 7 „O regiune mai atractivă. Fructificarea potenţialului economic local, cultural, turistic, recreativ. Turism, activităţi de recreere, activităţi sportive” a Programului Operaţional Regional (POR) 2021-2027.

Edilul-şef spune că asemenea iniţiative au şi alte municipii din ţară, printre care Bistriţa şi Sibiu. „Avem şi noi această obligaţie, să facem pentru tinerii din oraşul nostru un aqua park, care să fie funcţional pe toată perioada anului, inclusiv cea de iarnă”.

Potrivit lui Lungu, noul obiectiv va include mai multe piscine cu tobogane şi toate celelalte dotări specifice unei amenajări de acest gen.

Drept urmare, în următoarea şedinţă a Consiliului Local, primarul va introduce pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului municipiului cu suma necesară întocmirii documentaţiei de rigoare. „Cu o sumă de 8, maxim 10 milioane de euro se poate face această investiţie” a punctat Lungu.

Şeful municipalităţii susţine că vizată ar fi fost şi zona ştrandului din Iţcani, însă suprafaţa de circa două hectare de acolo nu permitea o desfăşurare de mai mare amploare şi, totodată,   accesul ar fi unul mai dificil. Conform primarului, lucrările de modernizare a ştrandului Iţcani vor fi gata în 2022, spre deosebire de aqua park, acesta din urmă având un caracter „mai social, cu gratuităţi pentru copii, elevi sau alte categorii”. „Sper să ne ajute Dumnezeu să-l facem pentru că este necesar” a conchis Ion Lungu.

Valoarea investiţiei de modernizare a Ştrandului Iţcani ajunge la 13,22 de milioane de lei, cu o durată de execuţie de 24 de luni, incluzând, în principal, amenajări precum bazin principal, bazin cu apă sărată, bazin pentru copii, pavilion administrativ, pavilion de control al accesului, pavilion de vestiare şi grupuri sanitare, terasă de alimentaţie publică, loc de joacă pentru copii, platformă de plajă-deck, două plaje cu nisip, cazan de încălzire pe gaze naturale şi circuit de dezinfectare a picioarelor.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Hary Twatter says:

    Cel mai usor la aqua park se va ajunge calare pe unicorn pe calea curcubeului…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: