Tânăr mopedist, rănit după ce a intrat în coliziune cu două autoturisme

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs luni, 23 august, în municipiul Suceava.
Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 17, tânărul se deplasa cu un moped pe strada Jean Bart. La un moment dat, el a intrat în coliziune faţă – spate cu autoturismul condus de un ieşean (45 ani), care rula în faţa sa, după care a fost proiectat în autoturismul condus de un sucevean de 54 de ani, care circula din sens opus.
Tânărul a fost transportat de urgenţă la spital.
Poliţia Suceava a precizat că niciun conducător auto nu era băut. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI