„Luna Diasporei 2021”, la debut

> Gheorghe Flutur le transmite sucevenilor că este optimist, arătând că următorii ani vor aduce investiţii de circa 180 de miliarde de euro. Autostrăzile sunt baza pentru creşterea economică şi a veniturilor, adaugă preşedintele CJ

Duminică, 1 august 2021, la Suceava, în Sala „Unirii” din Palatul Administrativ, cu începere de la ora 12, a avut loc acţiunea „Întâlnire cu sucevenii din Diaspora” la care au participat reprezentanţi ai unor instituţii de la nivel local, regional şi central care gestionează problematici de interes pentru Diaspora. Acţiunea a avut loc în debutul programului „Luna Diasporei 2021” fiind organizată în sistem hibrid, cu prezenţă în sală şi cu prezenţă online prin aplicaţia Zoom.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, duminică, la deschiderea Lunii Diasporei, că este foarte optimist că România se va dezvolta în următorii şapte ani.

Flutur a spus că în următorii şapte ani vor veni de la UE 80 de miliarde de euro şi că a discutat cu premierul, care i-a spus că la aceşti bani România va mai aloca 12-15 miliarde de euro pe an pentru investiţii.

Astfel, preşedintele CJ Suceava a spus că vor fi în şapte ani circa 180 de miliarde de euro.

„Dacă vom avea capacitatea să se aloce inteligent această resursă financiară, vom fi departe” a spus Flutur.

El a enumerat proiectele mari care sunt autostrăzile pentru zona noastră.

Flutur a amintit că pe masca sa de protecţie a scris A 7 la semnarea contractului de realizare a documentaţiei pentru această rută de mare viteză care să lege Suceava de Bucureşti.

„E în linie dreaptă şi Paşcani – Siret. E o realitate din bani europeni pentru următorii ani” a continuat preşedintele CJ Suceava.

El a mai spus că şi pentru A 8 sunt speranţe, iar judeţul Suceava este în apropiere şi are proiecte care se referă la dezvoltarea a 50 km de A8.

Proiecte de legătură

Astfel, Flutur a explicat că există proiecte de legătură cum e drumul Vatra Dornei – Panaci – Bilbor – A8 şi a precizat că mai sunt de executat 4 kilometri de serpentină, iar realizarea acestui drum va pune în valoare zona Dornelor şi Domeniul Călimani.

În ceea ce priveşte drumul Mălini – Borca, a spus că acesta e în licitaţie, iar într-un an şi jumătate-doi speră să se poată ieşi spre Borca – Coada Lacului Bicaz – A8.

„Sunt investiţii care să vă convingă să veniţi acasă” a spus Flutur.

El a mai menţionat că şi drumul expres Suceava – Satu Mare este în program şi că se lucrează la Studiul de fezabilitate.

Flutur a menţionat că pe acest drum CJ Suceava a luat o parte din traseu, respectiv varianta ocolitoare a oraşului Gura Humorului, urmând ca în zilele următoare să fie stabilită firma care va realiza studiul de fezabilitate.

Preşedintele CJ Suceava a explicat că DN 17 este un drum foarte circulat şi că prin realizarea şoselelor ocolitoare va fi deblocat traficul.

„Este de mare perspectivă Şoseaua Nordului” a spus Flutur.

În ceea ce priveşte investiţiile la Aeroportul Suceava el şi-a exprimat speranţa ca la sfârşitul lunii august să fie dat în funcţiune al doilea terminal, urmând să fie începute lucrări la al treilea terminal şi că se doreşte şi un terminal cargo.

Flutur a spus că Aeroportul Suceava are, şi cu sprijinul diasporei, 11 curse externe regulate şi că urmează să fie deschise şi spre Spania, Paris sau Tel Aviv.

Parcuri industriale la Siret şi în zona Aeroportului

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că sunt şi două parcuri industriale la Siret şi în zona Aeroportului.

„Invit să investească în Parcul de lângă Aeroportul Ştefan cel Mare” a spus Flutur, care a anunţat că se pregăteşte un drum industrial care să lege Suceava, prin Burdujeni, de parcul industrial.

„Ce vrem să facem în perioada următoare? Vom fi şi gălăgioşi să ne apărăm drepturile noastre să eliminăm diferenţele dintre noi şi Ardeal, sau regiunea Bucureşti-Ilfov. Bucureştiului să nu-i fie frică. Se spune că se dau 2 miliarde de euro pentru infrastructură din zona Moldovei. Din 80 de miliarde de euro merităm 20 de miliarde” a spus Flutur.

El a arătat că, din păcate, Suceava este campioană la exportul forţei de muncă şi că îşi doreşte să fim campioni la turişti şi oameni de afaceri.

Flutur a recunoscut însă că până când nu vor fi autostrăzi, va fi greu să fie create locuri de muncă mai bine plătite.

El a mai spus că în anii ’90 a fost la lucru în diaspora şi că a mâncat „un pic de pâine” din Diaspora.

Gheorghe Flutur le-a mai spus celor prezenţi că este răguşit pentru că sâmbătă seara a finalizat filmările pentru proiectul „Nuntă în Bucovina”, care va fi lansat în luna septembrie, şi că îşi doreşte ca aceste tradiţii să fie păstrate şi transpuse în practică în pensiunile din judeţ.

Tot în debutul „Lunii Diasporei”, ziua de duminică a fost „decretată” drept „Ziua Porţilor Deschise”, Muzeul Naţional al Bucovinei oferind intrare liberă la toate obiectivele aflate în coordonarea sa, pentru toate categoriile de persoane. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Hary Twatter says:

    All the projects outlined in the article are money spent with no future revenue generating capabilities, nothing to bring jobs and growth of the region. Perhaps there will be a shorter transportation time for the lumber on the way to other countries, and a smooth ride for the horse and carriage vehicles in the region.
    Another low cost airline with flights from Shitcity Europe will land every now and a while on the new airport terminal with people coming to visit whatever family they still have left in the region and Pakistani construction workers to build the highways mentioned.
    There is no future and the region will never catchup with other cities that have had made real investments in building and growing industrial parks, technology, consumer goods and so on…
    Sad but true Mr. Fluturili.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: