Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a ţinut să onoreze eforturile pe care ambulanţierii suceveni le fac zi de zi, oferind Serviciului de Ambulanţă Judeţean o Diplomă de Excelenţă pentru munca de salvatori şi, mai cu seamă, pentru dedicarea lor în gestionarea pandemiei.
Miercuri, 28 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei, în cadrul unei succinte ceremonii la care au mai participat subprefectul Alexandru Salup şi preşedintele BNS Suceava, Iordănel Secrieru, primarul Ion Lungu a înmânat diploma managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, adresând totodată asistenţei următoarele cuvinte: „Astăzi sărbătorim Ziua Naţională a Ambulanţei. Am transmis mesajul municipalităţii la ceremonia care a avut loc cu această ocazie în curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava. Pentru efortul depus zi de zi pentru salvarea vieţilor omeneşti, pentru devotamentul şi implicarea personalului în perioada pandemiei Covid-19 am acordat o Diplomă de Excelenţă Serviciului de Ambulanţă Suceava. Să le dea Dumnezeu sănătate şi să-i ocrotească în misiunile pe care le îndeplinesc”. (C.N.)
























Comentarii