> Bărbatul şi-a agresat soţia pe motiv că „stă prea mult în telefon şi mâncarea nu era gata”
O suceveancă de 32 ani a fost nevoită să solicite ajutorul autorităţilor după ce a fost agresată de soţ. Cazul a avut loc miercuri, 28 iulie, în municipiul Suceava.
Mai exact, în jurul orei 14, soţii se aflau acasă împreună cu cei doi copii ai lor. La un moment dat, bărbatul a devenit agresiv, adresând reproşuri soţiei precum că „stă prea mult în telefon şi mâncarea nu este gata”, a relatat femeia. Astfel, între soţi a izbucnit o discuţie în contradictoriu, bărbatul lovind femeia.
În aceste condiţii, suceveanca a apelat 112. În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că situaţia prezintă risc iminent, motiv pentru care poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
Totodată, bărbatul este cercetat penal pentru violenţă în familie. (N.B.)


























Comentarii