Numărul cazurilor active de Covid-19 în creştere

> Erau 29 cazuri în judeţul Suceava, dintre care şapte în municipiul Suceava

În judeţul Suceava erau active 29 de cazuri de Covid-19, 7 pacienţi infectaţi fiind internaţi în spitalele din judeţ, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 era 21, a anunţat joi, Prefectura Suceava cu referire la datele transmise de DSP Suceava.

În acelaşi timp, numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 era ieri 23.073, iar până joi au fost vaccinate în judeţ 93.190 de persoane, dintre care 81.091 cu rapel.

Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului Suceava era 0,03 la mie. Din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene, 98 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 10 aveau câte un caz, 4 aveau câte două, una avea patru, iar alta avea şapte cazuri în evoluţie.

Joi, în carantină se aflau 2361 suceveni, iar în izolare,18. Numărul total de persoane testate până joi era 273.675. În anterioarele 24 de ore au fost testate 790 persoane.

Situaţia din spitalele sucevene

La nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore au fost internate 5 persoane suspecte de infecţie cu Covid-19, în acelaşi interval fiind externate 3 persoane, declarate vindecate.

Din totalul celor 592 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 5 au fost diagnosticaţi cu Covid-19 (cu forme medii de boală), 15 se aflau în zona tampon, iar 572 pacienţi aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, joi, de 319 paturi libere, dintre care 41 pentru pacienţi cu Covid-19, 263 în sectorul non-Covid şi 15 pentru zona tampon.

La unitatea ATI erau disponibile 6 paturi pentru pacienţi cu Covid; erau 27 ventilatoare libere, dintre care 6 pentru pacienţii cu Covid-19 şi 21 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 2 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (ambii cu forme medii de boală), două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind 23 de locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid era internat un pacient suspect, un loc fiind disponibil.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, nici persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi nici persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 27 de locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, dar era spitalizată o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, dar erau internate 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 120 de locuri pentru bolnavi de Covid şi 29 pentru zona tampon. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: