Dacă stăm să analizăm cu atenţie acest titlu de carte, ne dăm seama fără eforturi că este vorba de un jurnal, un jurnal scris de un soldat care a trecut prin experienţe de neimaginat, iar cuvântul „fronturi” explică faptul că protagonistul/confidentul a participat la bătălii grele pe fronturile ambelor războaie mondiale. Vă daţi seama, într-o viaţă de om, să prinzi două războaie mondiale, şi nu pe prispă, ci în mijlocul şrapnelelor şi obuzelor!
Este vorba despre arboreanul Ion Irimescu, cunoscut de toţi sub porecla de Chiriac, care în Primul Război Mondial a fost recrutat în iulie 1914, iar în cea de-a doua conflagraţie mondială a fost concentrat între anii 1941-1942. Chiriac din lo-calitatea Arbore de Suceava şi-a aşternut memoriile pe foi albe, pentru cei care aveau să vină după el. Căci el, după cum reiese din carte, le avea vii în memorie, şi cum altfel putea să fie, dacă trăia mereu cu moartea alături pe câmpul de bătălie? Dându-şi seama de importanţa însemnărilor lui Ion Irimescu, nora sa, Maria T. Irimescu, s-a gândit că ar fi bine să aşeze acest caiet în mâinile mult regretatului profesor Gheorghe Dolinski, cel care a trăit pentru şcoală şi pentru satul său, Arbore. Destinul însemnărilor de front era hotărât acum. Dl profesor Dolinski mărturisea, impresionat de relaţiile care s-au stabilit între camarazii de arme, că „nu pot exprima în cuvinte marea mea bucurie pe care-am avut-o în clipa în care dna Maria T. Irimescu a venit la mine cu un dosar cam jerpelit. Am considerat că acel jurnal este un document deosebit, care neapărat trebuie pus la dispoziţia oamenilor, ca să-şi dea seama de ororile unor asemenea conflagraţii mondiale şi de ce este absolut necesar ca toţi oamenii «să lupte» cu toată puterea lor ca asemenea orori să nu se mai repete pe întreaga planetă”. (p. 10)
Cartea „Jurnal de fronturi”, de care s-a ocupat cu dăruire dl prof. Gheorghe Dolinski, aşa după cum l-am cunoscut cu toţii, a apărut la editura Septentrion din Rădăuţi, în anul 2020, sub egida Asociaţiei Cultului Eroilor „Regina Maria” Filiala Suceava, a Societăţii pentru Cultură şi Literatură română în Bucovina şi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Mi-au atras atenţia atât Prefaţa semnată de g-ral mr. (r.) dr. Vasile Moţoc, cât şi mesajul-dedicaţie desprins din rândurile atât de pline de semnificaţie: „Închin această carte tuturor românilor care, la chemarea PATRIEI, fără să şovăie, au plecat să lupte sub drapelul tricolor, mulţi dintre ei rămânând în pământ străin, multora dintre ei nu li se mai cunosc mormintele, plătind tributul de sânge pentru apărarea patriei. Fie-le ţărâna uşoară!” (p. 5)
Vreau să prezint domniilor voastre câte un episod din ambele războaie, ca să putem înţelege, atât cât e posibil în vremurile acestea moderne şi de pace, când nu cunoaştem marile lipsuri, dar mereu ne arătăm nemulţumiţi, ce greu le-a fost înaintaşilor noştri şi cum zilnic ei luau în piept necazurile şi neajunsurile. Întors din Primul Război Mondial, Ion Irimescu zis Chiriac povesteşte cum mama lui i-a adus un ciubăr „în păpuşoi” ca să se spele, iar el a săpat cu hârleţul o groapă în care şi-a îngropat hainele cu care venise de pe front, căci „fojgăiau” păduchii în ele. Al doilea moment trăit de semnatarul jurnalului de fronturi este acela când, pe un ger năprasnic, comandantul armatei române a dat ordinul ca buzunarele pantalonilor şi ale mantalei să fie cusute, astfel încât soldaţii să nu-şi bage mâinile în ele. Ion Irimescu îndeplinea misiunea de santinelă la un pod şi, nemaiputând îndura gerul, încalcă ordinul, riscând judecata tribunalui militar. Prins cu mâinile în buzunar, este iertat de comandant.
De apreciat este faptul că prof. Gheorghe Dolinski păstrează în carte vocabularul ţărănesc al eroului, aceasta dând impresia că îl avem în faţa noastră şi-l ascultăm cum deapănă amintirile şi grozăviile pe care le-a văzut şi trăit în război. Iată câteva expresii pe care le-am reţinut, dintre cele pe care neobositul profesor, răpit dintre noi pe nedrept şi într-un mod dureros de către hârca cea cu coasa, le explică la sfârşitul cărţii într-un Glosar: „haine nouă, războiul s-au început, granată, au fost prins, era la etate de 60 de ani, îmblau fiştecare, în ţarnă, pe la oarele două etc”.
În carte se regăsesc şi alte documente importante împărţite în trei Anexe bine structurate şi gândite: Anexa 1 – Tabel cuprinzând numele arborenilor care au murit pe front sau în lagărele de prizonieri în Primul Război Mondial (233 la număr), Anexa 2 – Eroii arboreni din al Doilea Război Mondial (128 la număr) şi Anexa 3 – Fotografii.
Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat şansa şi bucuria de a cunoaşte oameni precum dl prof. Gheorghe Dolinski. De la astfel de oameni mereu avem ceva de învăţat, chiar dincolo de moarte. Parcă îi aud şi acum vocea când mă suna şi mă făcea să râd cu o glumă pe care o avea mereu pregătită. Mă doare pierderea unui asemenea om, şi nu o spun din politeţe, nici formal, ci cu duioşie şi cu tristeţe. Mai avea materiale în lucru, mi-a povestit despre ele, dar noi suntem totuşi mulţumiţi că a reuşit să scoată la iveală acest Jurnal de fronturi care va rămâne ca un document istoric important pentru localitatea Arbore din judeţul Suceava.
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
Comentarii