Inspectorii sanitari veterinari verifică conformitatea declaraţiilor din cererile pentru subvenţiile din sectorul zootehnic

> Vor fi verificate crotaliile auriculare, intrările şi ieşirile de animale, registrul de tratamente medicale, respectarea regulilor de bunăstarea a efectivelor, dar şi a normelor de biosecuritate > „Nu vrem ca oamenii să fie penalizaţi, întrucât situaţia este dificilă. De aceea apelul meu este ca aceştia să fie proactivi şi să-şi pună în regulă efectivele de animale”, arată dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA Suceava

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava, alături de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava şi  celelalte instituţii delegate demarează controlul la faţa locului în cazul cererilor unice pentru acordarea de sprijin financiar aferente schemelor de plată din campania pe anul 2021.

În ceea ce priveşte DSVSA,  dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sucevene spune că, în 2020, eşantionul de control a fost de 107 ferme, iar cel pentru anul în curs va fi cunoscut în săptămâna aceasta, cu precizarea că inspectorilor sanitari veterinari le revin atribuţii de verificări pe linie de sănătate, vaccinare, bunăstare şi identificare a animalelor, precum şi de respectare a condiţiilor de biosecuritate în exploataţiile solicitante ale subvenţiilor europene şi de la bugetul naţional. Dr. Voloşeniuc semnalează beneficiarilor că în cazul schemelor de ajutor din sectorul zootehnic, unul dintre cele mai importante aspecte pe care se insistă este cel privind înregistrarea animalelor. În acest sens, este bine ştiut că animalele din exploataţie trebuie să aibă ambele crotalii auriculare, iar acolo unde acestea lipsesc, este necesar ca fermierul să ia legătura cu medicul veterinar de circumscripţie, pentru a le comanda şi aplica. Şeful DSVSA atrage atenţia că, în funcţie de constatările făcute şi deficienţele constatate de către inspectorii sanitari veterinari, APIA este instituţia care poate aplica penalităţi la plata sprijinului financiar stabilit prin schemele de plată.

„Noi suntem cei care doar constată, penalizările fiind stabilite de APIA. Nu vrem ca oamenii să fie penalizaţi, întrucât situaţia este dificilă. De aceea, apelul meu este ca aceştia să fie proactivi şi să-şi pună în regulă efectivele de animale” semnalează dr. Voloşeniuc. Pe lângă cele precizate, fermierii trebuie să completeze la zi, în registrul de fermă, intrările şi ieşirile de animale, dar şi să deţină registrul de consultaţii, tratamente administrate şi intervenţii sanitare veterinare asupra efectivelor, în primul rând în exploataţiile autorizate.

În ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, inspectorii sanitari veterinari suceveni se vor axa pe verificarea modului de asigurare a spaţiilor suficiente de cazare, dar şi a cantităţilor de apă, în special în intervalele cu temperaturi ridicate. Normele sunt impuse de Uniunea Europeană, adoptate prin ordine ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi hotărâri de guvern, monitorizarea aplicării acestora revenind Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

„Crescătorii ştiu foarte bine că dacă nu au animale sănătoase nu au nici producţie. Nu este vorba despre lucruri extraordinare, dar există un set obligatoriu de norme pentru cei care doresc să beneficieze de aceste subvenţii. Bineînţeles că pot fi crescute animale şi în caz contrar, cu condiţia respectării normelor sanitare veterinare în vigoare” a explicat dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: