> Actriţa obţine eliminarea unui judecător din dosarul său de divorţ
Angelina Jolie a obţinut o victorie în bătălia legală cu Brad Pitt. Un judecător a fost descalificat din dosarul de divorţ.
Judecătorul John Ouderkirk pronunţase o hotărâre care a acordat lui Pitt custodia comună a copiilor, în luna mai a acestui an, scrie BBC.
Vineri, însă, o instanţă din California a fost de acord cu Angelina Jolie, care a cerut descalificarea judecătorului pe motiv că nu ar fi oferit destule informaţii privind legăturile sale cu unul dintre avocaţii actorului.
Conform instanţei, a fost vorba despre o „încălcare etică” şi poate pune la îndoială „capacitatea judecătorului de a fi imparţial”.
Acum, bătălia legală asupra celor cinci copii minori ai cuplului poate fi reluată în faţa unui nou judecător.
Judecătorii privaţi sunt adesea angajaţi în SUA pentru a media dispute între vedete care divorţează, din motive de confidenţialitate.
Reprezentanţii Angelinei Jolie nu au comentat încă decizia. Dar, după decizia din mai, o sursă a declarat pentru agenţia de presă AFP că Jolie credea că ei şi copiilor li se refuză „un proces echitabil”.
Jolie a criticat decizia judecătorului Ouderkirk de a nu permite copiilor lor să depună mărturie.
În luna mai, John Ouderkirk, un judecător privat angajat să supravegheze cazul, a decis în favoarea lui Brad Pitt. Angelina Jolie nu a obiectat la custodia comună, dar spunea că există „alte motive de îngrijorare”.
Brad Pitt şi Angelina Jolie sunt părinţii lui Pax, 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh, 14 ani şi a gemenilor Vivienne şi Knox, cu vârsta de 12 ani.
Actriţa a divorţat de Brad Pitt în 2016, menţionând faptul că între cei doi sunt „diferenţe ireconciliabile”, Brad Pitt fiind anchetat în trecut pentru posibile abuzuri asupra copiilor după ce şi-a pierdut cumpătul în faţa unora dintre ei.
Într-un interviu pentru Vogue, Angelina Jolie a spus că l-a părăsit pe Brad Pitt pentru bunăstarea familiei sale.
„A fost decizia corectă. Mă focusez pe sănătatea psihică a copiilor”, a continuat actriţa.





























Comentarii