Broşteni

Misiune de salvare a unei ursoaice prinse într-un laţ

O ursoaică a fost prinsă într-un laţ la marginea localităţii sucevene Broşteni. Animalul a fost eliberat marţi seara, în urma unei operaţiuni dificile, a anunţat joi, 22 iulie, Romsilva.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil, capcana a fost amplasată de localnici, pentru a preveni intrarea urşilor în gospodăriile din comună.

„Colegii noştri de la Ocolul Silvic Broşteni au observat ursoaica prinsă în laţ în timpul unei acţiuni de patrulare, au sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi au rămas la faţa locului pentru a preveni un eventual accident” a transmis Romsilva.

La operaţiunea dificilă de eliberare a ursoaicei au participat un medic veterinar din Rădăuţi, care a tranchilizat animalul, dar şi angajaţii Ocolului Silvic Broşteni, jandarmii şi pompierii.

După tranchilizare, medicul veterinar i-a administrat ursoaicei antidotul. Toţi participanţii la misiunea de salvare s-au îndepărtat la o distanţă sigură şi s-au asigurat că ursoaica s-a trezit şi s-a retras în pădure.

„Zona respectivă va fi monitorizată de colegii noştri câteva zile, pentru a se asigura că ursoaica nu va reveni în zonă” a precizat Romsilva. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: