CNI a lansat licitaţia pentru elaborarea documentaţiei pentru realizarea Centrului de agrement Bucşoaia 

> Este încă un pas important în realizarea Staţiunii „Bucovina”, transmite Gheorghe Flutur

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că miercuri Compania Naţională de Investiţii a lansat procedura de licitaţie pentru elaborarea documentaţiei pentru realizarea Centrului de agrement Bucşoaia.

El a spus că acesta este încă un pas important în realizarea Staţiunii „Bucovina”,  parte a proiectului „Bucovina, Pol de Dezvoltare Turistică” –  Reabilitare, modernizare, dotarea şi extinderea Taberei de la Bucşoaia.

„Încă de anul trecut am făcut demersuri la Ministerul Tineretului şi Sporturilor pentru a iniţia un proiect în vederea finanţării acestui important obiectiv, o investiţie de peste 33 de milioane de euro. Tabăra de la Bucşoaia va deveni una dintre cele mai mari şi mai moderne tabere pentru copii şi tineret” a spus Flutur.

El a menţionat că investiţia urmează să fie realizată prin Compania Naţională de Investiţii, care a lansat miercuri procedura de achiziţie publică pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, studiu topografic vizat OCPI, studiu geotehnic verificat Af, expertiza tehnică verificată MLPAT, audit energetic, studiu privind utilizarea unor sisteme alternative de eficienţă ridicată, scenariu preliminar la foc privind siguranţa la incendiu, alte studii de specialitate relevante pentru buna funcţionare a obiectivului de investiţii, elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism pentru obiectivul de investiţii, reprezentări grafice 3D, interior exterior, „Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere Centru de agrement Bucşoaia, oraşul Frasin, judeţul Suceava”.

În discuţiile şi analizele purtate la faţa locului cu specialişti din minister s-a propus realizarea taberei sub forma unui complex care presupune construcţii – montaj, dotări şi echipamente, amenajare exterioară-peisagistică, amenajare terenuri de sport neacoperite, amenajare parcare exterioară, utilităţi, clădiri pentru cazare tip hotel, sală de sport cu piscină la interior, sală multifuncţională, terenuri de sport, pistă de atletism, amfiteatru – teatru de vară, centru de conferinţe, restaurant ponton, spaţii de recreere, spaţii de joacă, amenajarea de piste/trasee pentru biciclişti şi skateboard, a menţionat Flutur.

Potrivit acestuia, parcul este propus a fi amenajat pe zone, respectiv  zona de promovare a culturii bucovinene, cu biserici şi mănăstiri, zona de case tradiţionale cu ateliere pentru pictură, olărit, sculptură şi lucru în lemn, zona de agricultură tradiţională şi o bucătărie dedicată tinerilor, în afara celei oficiale, unde găteşte personalul calificat, pentru activităţi de dezvoltare a abilităţilor de viaţă – gătit împreună, ceaiuri.

„O atracţie deosebită va fi reprezentată de «Bucovina în miniatură», cu machete a celor mai importante biserici şi mănăstiri, case tradiţionale, ansambluri agricole sau ferme, păşuni şi elemente naturale în miniatură. Un parc-muzeu în aer liber care va permite vizitatorilor să cunoască istoria şi frumuseţile Bucovinei. Vor fi alei amenajate printre machete, vizitatorii vor primi informaţii scrise sau digitale despre diferitele obiective turistice ale Bucovinei” a mai declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI