Ministerul Apătării Naţionale a reacţionat după ce ieri un elicopter militar american a aterizat forţat în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti. „Au fost dispuse măsuri pentru a evita producerea, pe viitor, a unor astfel de incidente”, a transmis ministerul.
„Regretăm incidentul petrecut joi, 15 iulie, cu un elicopter al Forţelor Armate ale SUA care a aterizat forţat în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti. Pilotul a reuşit să controleze aeronava astfel încât să nu fie victime, iar pagubele materiale să fie reduse”, a anunţat MApN.
Conform ministerului, elicopterul militar participa, împreună cu alte aeronave, la o repetiţie pentru manifestările organizate cu prilejul Zilei Aviaţiei, în 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.
„Siguranţa cetăţenilor este foarte importantă pentru noi şi, de aceea, au fost dispuse măsuri pentru a evita producerea, pe viitor, a unor astfel de incidente”, a mai transmis Ministerul Apărării.
Zborurile de Ziua Aviaţiei au fost anulate. Ceremonia se va ţine prin depunere de coroane de flori la Monumentul Aviatorilor.
Un elicopter care participa la un exerciţiu militar a aterizat de urgenţă joi în Piaţa Charles de Gaulle din Capitală. Mai mulţi stâlpi din zonă au fost afectaţi.



























Comentarii