Carte veche din parohia Călineşti

Pe 15 iunie a.c., în cadrul Zilelor Eminescu, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” va vernisa expoziţia de carte veche din parohia Călineşti. Expunerea acestor cărţi a devenit posibilă prin susţinerea preotului Vasile Popovici, căruia Memorialul îi mulţumeşte şi pe această cale.

Cu ocazia expoziţiei, Memorialul Ipoteşti îşi propune să facă cunoscut fondul de carte pe care îl va expune. Textul de mai jos este primul din această serie şi prezintă istoricul Călineştilor-lui-Cuparencu şi contextul în care a sosit aici, pe la 1800, bunicul lui Mihai Eminescu, Vasile Eminovici.

Călineştii-lui-Cuparencu

Călineştii-lui-Cuparencu – „satul care, scria Vasile Gherasim, pentru noi, românii, are o însemnătate atât de mare” (Vasile Gherasim, „Mihai Eminescu”, Iaşi, 1977, p. 105) – nu au intrat nici în „Marele Dicţionar Geografic al Romîniei” (Bucureşti, 1899), nici în „Enciclopedia Română” (Sibiu, 1898) şi nici în „Dicţionarul geografic al Judeţului Suceava” (Bucureşti, 1894). De abia „Dicţionarul geografic al Bucovinei” al prof. Em. Grigoroviza, editat în 1908, prezintă atât Călineştii-lui-Cuparencu, cât şi Călineştii-lui-Enache şi Călineştii-lui-Vasilache: „Călineştii-lui-Cuparencu, com. rur., distr. Suceava, aşezată pe pîrîul Hatna, la N. distr. Suprafaţa: 16,75 kmp; populaţia: 1120 locuitori, majoritate ruteni; relig. gr. or. Se compune din vatra satului cu 894 locuitori şi din satul Călineştii-lui-Vasilache. E aşezată în apropierea drumului distr. Siret-Suceava; are o biserică parohială cu hramul „Sf. Arh. Mih. şi Gavril”; şcoală n’are. La 1776 aparţinea lui Miron Cuparencu de unde se explică şi numele său. La început forma un singur sat cu moşia Călineştii-lui-Enache” (p. 53).

În pofida atestării lexicografice reduse, Călineştii sunt o localitate veche. Documentul care face dovada vârstei acestei localităţi are ca subiect biserica de aici. Printr-un uric datat „1490 (6998) Martie 15, Suceava”, Ştefan Voevod întăreşte „sfintei episcopii (…) dela Rădăuţi 50 de biserici şi cu popii: din ţinutul Suceava 44, iar din ţinutul Cernăuţi 6 biserici cu popi”. Biserica cu popă de la Călineşti este a 28-a în această listă („Documente privind istoria României. Veacul XV. A. Moldova. Vol. II (1476-1500”), Bucureşti, 1954, p.131-133).

Identificat drept Călineşti pe Horaiţa (Hulubna), satul exista deja în secolul XV. Un alt uric (datat „1597 Mai-Septembrie”), al lui Eremia Moghilă Voevod, domn al Moldovei, la o diferenţă de 100 de ani de la atestarea bisericii, confirmă proprietatea pârcălabului Iuraşco (fiul Todosiei, cneaghina lui Patraşco pârcălab) asupra unei pătrimi din satul Călineşti (partea de sus şi cu loc de mori pe Horaeţa), pe care „l-au avut bunicii şi părinţii lui, de danie dela Alexandru Voevod” („Documente privind istoria Romîniei veacul XVI. A. Moldova vol. IV (1591-1600”), Bucureşti, 1952, p. 160-161). „Dania dela Alexandru Voevod” trebuie să fi fost din perioada 1400-1432.

În secolul XVII, moşia îi aparţinea lui Mihai Matieşescul, de la care trece în proprietatea lui Dumitraş Matieşescul. De la Dumitraş Matieşescul, prin succesiune, o parte din Călineşti trece în posesia fiului acestuia, Constantin, iar o altă parte intră în proprietatea lui Lupu Sorocean, căsătorit cu Maria lui Moţoc.

Constantin Matieşescul îi dă partea din Călineşti, împreună cu alte moşii, zestre fiicei sale la căsătoria cu Miron Cuparencu. Astfel, Călineştii de Sus devin proprietatea Cuparenceştilor, fiind cunoscuţi, până la schimbarea denumirii în Arini (1964), drept Călineştii lui Cuparencu.

Pe 1 aprilie 1764, Miron Cuparencu, prin testament, făcea „înpărţala feciorilor (săi) ca să nu să svădească după moarte [sa]”, părţilor de moşie, printre care şi a celei din Călineşti. Lui Mihalachi şi lui Ion le revenea „a patra parte din Călineşti ce sânt pe Hatna tij la ţănutul Sucevii”. Împărţeala era fără drept de apel, Miron Cuparencu prevăzând în testamentul său: „aşe am socotit şi am împărţit şi după moarte me de s’or scula să săpărască să nu li să ţăe în samă să tae după cum i-am înpărţăt eu” (T. Balan, „Documente bucovinene”, Vol. VI, Iaşi, 1942, p. 98).

Pe partea care îi revenea lui Mihalachi Cuparencu, şi pe care o va stăpâni până la moarte, se afla o bisericuţă de lemn. În locul acesteia, mai exact la 20 de metri distanţă spre răsărit – consemnează „Condica cronicală de la Călineşti” –, Mihalachi Cuparencu zideşte, pe cheltuiala sa, începând cu 1791, o biserică de piatră. În 1799 biserica era, probabil, deja ridicată, testamentul lui Mihalachi Cuparencu făcând referire la aceasta: „Dânsul stăpâneşte: o pătrime Călineşti, partea de sus, cu biserica satului zidită de el, casă cu pomăt, heleşteu la părâul Hatna, o moară şi o velniţă la părâul Hulubna şi o cărşmă”. Partea sa de moşie Mihalachi Cuparencu o împarte astfel: Biserica satului cu hramul Sf. Mihail primeşte 30 de fălci de pământ (care – precizează „Condica cronicală” – se aflau în Cotul Călineştilor lui Vasilache); copiii fratelui său Ion (Gheorghie, Luca şi Iordachie) primesc 50 de stânjeni; fratele său Vasile primeşte 25 de stânjeni şi, temporar, 200 de stânjeni; Toader Matiaşescul Mălai – 46 de stânjeni; „partea cea mai mare rămâne a fiului său de suflet Gavril Brejan, nepotul soţiei sale” (Balan, p. 202). Mihalachi Cuparencu, născut în 1714, a decedat pe 30 ianuarie 1800. După Mihalachi Cuparencu, biserica a fost patronată de „Ioan de Cuparencu, Luca de Cuparencu, Georgie de Cuparencu, Anton de Cuparencu şi Ivan, fiul lui Luca de Cuparencu; proprietariul mare Enacache de Cîrstea şi fiul său Nicolai”. Şi mai târziu – de „proprietariul mare Adolf Marin, Ioanida (?) de Radca, Constantin de Radca, Dumitru de Radca şi fiii săi Ivan şi Vasile; Iordachi şi George de Malinescul; Ioan de Volcinschi; Ioan şi Georgie de Radca”. Iar la anul scrierii „Condicii cronicale” (1907) – de „propietariul mare Gustav Marin”, „părtaşii de moşie Vasile alui Ivan de Cuparencu, Ilie de Malinescul cu fiul său Ivan, Nicolai alui Ioan de Volcinschi, Eugen alui Vasile de Radca şi George Ursulean”.

În 1804, presupusul an al venirii în Călineşti a cantorului Vasile Eminovici, biserica trebuia să fi fost patronată de urmaşii lui Cuparencu. G. Călinescu arăta că satul Călineşti era „jumătate al familiei Cuparencu, jumătate al familiei Cârstea” (având în vedere, probabil, Călineştii lui Ienachi/ Hreaţca), iar boierul Cîrstea „îl orânduise dascăl. Tot boierul i-a dat patru fălci de pămînt către sfârşitul veacului” (G. Călinescu, „Viaţa lui Mihai Eminescu”, Chişinău, 1989, p. 33-34). Iar dacă Vasile Eminovici nu putea fi „orânduit” dascăl de un membru al familiei Cîrstea de la Costîna, întrucât biserica era a Cuparenceştilor, aşa cum afirmă Ion Roşu (I. Roşu, „Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile”, Bucureşti, 1989, p.126), susţinerea dascălului de către baronul Cîrstea nu trebuie exclusă. E suficient să amintim alte cazuri de astfel de binefaceri şi susţineri în contextul familiei Eminovici: Vasile Iuraşcu şi Grigore Cananău; Gheorghe Eminovici şi baronul Cârstea; sau chiar Costache Balş – Constantin Hurmuzache. Pe de altă parte, susţinerea putea fi motivată şi prin faptul că locuitorii Călineştilor lui Ienachi, neavând biserică proprie (aceasta va fi zidită de abia în 1884-1887), erau enoriaşii aceleiaşi biserici din Călineştii lui Cuparencu, fiind chiar mai numeroşi. Recensământul lui Rimskii-Korsakov indică pentru Călineştii lui Cuparencu: 21 – toată suma caselor, în care – 3 mazili, 1 popă, 17 birnici, iar pentru Călineştii lui Ienachi: 25 – toată suma caselor, în care – 25 birnici („Moldova în epoca feudalismului” Volumul VII, partea I. „Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774”, Chişinău, 1975, p. 341). Acelaşi recensământ reţine absenţa unui dascăl în Călineşti şi explică, după Ion Roşu, venirea lui Vasile Eminovici în Călineşti.

ALA SAINENCO,

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”

Foto: LILIANA GRECU