În documentul trimis de Guvern Comisiei Europene

ANAF Suceava, exemplu de bune practici pentru atitudinea faţă de antreprenori

ANAF Suceava este prezentată în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), document transmis Comisiei Europene, ca acţionând pentru uşurarea obligaţiilor declarative pe care statul le impune antreprenorilor.

Astfel, în cadrul Pilonului III – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare – se arată că principalul obiectiv al componentei este crearea unui mediu sustenabil, predictiv şi simplificat pentru derularea activităţii mediului de afaceri, creşterea accesului la finanţare prin dezvoltarea de instrumente adaptate nevoilor întreprinderilor, cu accent inclusiv pe contribuţia la schimbările climatice şi tranziţia digitală, creşterea capacităţii de inovare a sistemului CDI pentru crearea de sinergii cercetare–mediu de afaceri, precum şi dezvoltarea premiselor necesare pentru reformarea sustenabilă a companiilor de stat.

Potrivit documentului depus la Comisia Europeană, se impune o transparentizare legislativă, debirocratizare şi simplificare procedurală destinate mediului de afaceri, mai ales că în cadrul raportului de ţară (2020) se menţionează că eliminarea obstacolelor pe care le întâmpină furnizorii de servicii ar putea stimula investiţiile.

Între altele, se are în vedere eliminarea procurii notariale necesare în îndeplinirea obligaţiilor declarative motivat de faptul că obligaţiile pe care statul le impune antreprenorilor ar trebui înlesnite, nu împiedicate.

„Tocmai de aceea, în îndeplinirea obligaţiilor declarative, considerăm că împuternicirea notarială îngreunează procesul de declarare, cu drumuri şi costuri suplimentare. Paradoxul birocraţiei este că solicitarea împuternicirii notariale nu este prevăzută în actele normative, ci în ghidurile de utilizare (vezi AFM) sau în practica teritorială (vezi ANAF Bucureşti versus ANAF Suceava, unde împuternicirea notarială nu mai este solicitată de 3-4 ani)” se arată în document. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI