Maiorescu, „navetist” la Cernăuţi

Leafă. Din jurnalul lui Titu Maiorescu, aflat în vizite repetate la Cernăuţi (1883). „De la 5-6 1/2 dormit, băut cafea, apoi a venit iarăşi plicticosul scaiu Hurmuzachi, de m-a luat la teatru (începutul la ora 7), unde eu aveam luat de mai înainte fotoliu la parter, dar m-am dus în loja sa. (…) Miercuri. Masa la Hurmuzachi. Tot astfel, interminabile desbateri. Seara la Sbiera, discutat amănunţit manuscriptul de la Voroneţ. Sbiera (bolnav de reumatism, sărac şi în mizerie) este acum profesor titular la Universitate, are ca atare 1800 de fiorini pe an (din care se reduc vreo 50 de fiorini, ca impozit pe venit) + 400 de fiorini adaos de activitate, un fel de diurnă. Din cinci în cinci ani, adaosul se măreşte cu câte 200 de fiorini, astfel încât, între al 25-lea şi al 30-lea an de serviciu, salariul său maxim este 2800 de fiorini. Cu asta, după 30 de ani de activitate (acesta este – n.n.) salariul plin ca profesor (alţi funcţionari primesc pensie după 40 de ani de activitate). Pentru pensie se reţine în întâiul an 1/3 din salariul anual, odată pentru totdeauna, după aceea nu se mai reţine nimic) + taxele pentru curs ale studenţilor, anume: pentru o oră pe săptămână, un fiorin pe semestru. El ţine curs 5 ore pe săptămână, are deci de la fiecare student 5 fiorini pe semestru, deci 10 fiorini pe an. Dar toţi studenţii săi sânt săraci, deci urmează cursurile lui, gratis. (Pe lângă el, sunt alţi profesori cu salariu de ministru, de ex. rectorul Kleinwächter are, lunar, 3000 de fiorini). (P.S. Titu Maiorescu şi Ion G. Sbiera se cunoşteau bine nu numai ca membri fondatori ai Academiei Române, unde se întâlneau adesea.) (…) Marţi 1/13. Fevruarie 1883. Cernăuţi. Iarăşi soare, foarte frumos, dar frig. Astazi plec îndărăt la Bucureşti. Însoţit încă pretutindeni de Hurmuzachi, care a prânzit cu mine, şi la gară. Întoarcerea vizitei de către prezidentul ţării, baronul Alesani. În compartiment, de la Cernăuţi pană la Iţcani, cu baronul Styrce (Stârcea) şi cu bătrânul baron Mustaţă. Sleeping întrebuinţat în ordine. Sosit în Bucureşti miercuri 2/14 Fevruarie 1883, la 6 1/2 dimineaţa.” Medic (şi patriot). „Isidor Bodea (medicul cu obârşii ardelene, devenit un bucovinean luptător – n.a.) avea cunoştinţe vaste. Vorbea şi scria perfect în română, germană, franceză, maghiară şi satisfăcător în ucraineană. Preocupările sale extraprofesionale, de asemenea, au fost multiple. Era un entuziast animator al vieţii culturale bucovinene, având şi un rol hotărâtor în deschiderea Teatrului Naţional din Cernăuţi. Şi-a adus contribuţia la răspândirea şi dezvoltarea societăţilor arcăşeşti în Bucovina. A fost un aderent înflăcărat al zborului cu avionul, folosindu-se de acesta chiar de la deschiderea primelor linii aeronautice Cernăuţi – Bucureşti. Ca un bun botanist şi zoolog creează, în ograda spitalului, una din cele mai frumoase grădini ale oraşului, cu flori şi arbori decorativi, precum stejarul african, bradul albastru, magnolia ş.a. (…). Pentru activitatea sa prodigioasă a fost distins cu gradele de ofiţer şi comandor al Ordinului «Steaua României». Moartea sa tragică a surprins şi a îndurerat profund obştimea cernăuţeană, împrejurările ei fiind pe larg oglindite în presa vremii. În anul 1938, la moartea reginei Maria, doctorul Bodea a ţinut neapărat să fie prezent la funerariile regale şi urma să se afle în cortegiul care avea să-i însoţească corpul neînsufleţit de la Bucureşti la lăcaşul de odihnă veşnică de la Curtea de Argeş. Călătoria spre Bucureşti urma s-o efectueze la 23 iulie 1938, cu un avion al liniei aeronautice polone «Lot» de la Varşovia, cu escale la Lvov şi Cernăuţi. Aici, la cele zece persoane s-au mai adăugat patru: doctorul I. Bodea, căpitanul Gh. Ionescu, comandant al aeroportului din Cernăuţi, poetul şi compozitorul Ionel Fernic (creatorul «Zarazei» – n.a.), conducător, pe atunci, al Şcoalei de Aviaţie din Cernăuţi, şi comerciantul Nussenbaum. Avionul s-a prăbuşit în judeţul Câmpulung. Ziarul «Glasul Bucovinei», în numărul său din 24 iulie, relata despre această tragedie următoarele: «Din cercetările de până acum s-a putut afla că în apropiera comunei Stulpicani, între muntele „Clădita” şi Poiana „Braniştelor”, câţiva ciobani au zărit, pe la ora 17.00, un avion care se lupta cu furtuna. Ploua torenţial. La un moment dat, avionul s-a lăsat puţin în jos, făcând mai multe viraje, în jurul muntelui „Clădita”, căutând probabil un teren propice de aterizare. Apoi, avionul a luat din nou înălţime, până la circa o mie de metri. Dar la un moment dat, spre groaza ciobanilor, care urmăreau evoluţiile avionului, acesta s-a prăbuşit în pădurea ce se întindea pe o coastă a muntelui». Ca urmare a prăbuşirii, avionul a fost complect distrus, iar toţi pasagerii au murit.»” (Dragoş Olaru, „Mesaje din trecut”). Zestre. „Iată ce-i dădeau Ralucăi, viitoarei mame a lui Eminescu, părinţii la măritatul ei: „Una icoană Maica Domnului, ferecată în argint. – Una candelă, tij de argint. – Patru inele cu diamant. – Una pereche de cercei de mărgean. – Una perechi de cercei cu coletul lor. – Una alesidă de aur. – 1 lingură mare. – 12 linguri. – 12 cuţite. – 12 furculiţe. – 12 linguriţe. – Un paneraş lucrat în ajur. – Una lada mare. – Şase tinjiri de aramă. – Două tablale de libţia. – Şase sfeşnice. – Un lighean. – Un ibric de alamă. – Un salon de atlas. – 7 rochii de mătase. – 1 rochie de alibet. – 8 straie de cit. – 2 măsuţe de cărţi. – 3 tacâmuri de masă. – Pânză de fabrică. – 4 tacâmuri. – Pânză de casă. – 24 bucăţi cămăşi şi fuste. – 4 bucăţi scorţuri. – 2 scrinuri. – 2 saltele. – 2 oghealuri. – 3 rânduri prostiri. 8 perini cu trei rânduri de feţe. – 7 şaluri şi unul turcesc. – 2 mândiri de lână. – 8 prosoape. – 1 gardirop. – 10 perechi scarpe de tot soiul. – 12 perechi colţuni. – Sticlării şi farfurii. – Bani în numărătoare înaintea cununiei. #1.500. – Bani în numărătoare în ziua cununiei la 29 iunie 1840, rest #1.500. – Adică în bani #3.000/ galbeni / şi zestre în haine şi obiecte 576 #. Lucruri care aveau să se unească cu alte lucruri ale lui Gheorghe Eminovici, viitorul ei soţ, şi care apoi avea să fie folosite la naşterea şi creşterea celor nouă copii printre care şi marele Mihai Eminescu!” (Nicolae Esinenco, „Jurnal în cheie eminesciană”). Adevăr. „Marx şi Engels, despre româníi basarabeni. Engels: «Finlanda este finlandeză şi suedeză, Basarabia – românească, iar Polonia Congresului – poloneză (…). Aici nici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri înrudite, care poartă numele de rus, aici avem de a face pur şi simplu cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf». (Opere, ed. v.22, Moscova, 1962, p.30-31). «Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.» Despre numărul românilor, Karl Marx specifica: «Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total – 7767000». «Administraţia rusească din toate judeţele Basarabiei a ordonat să fie arse oraşele şi satele în momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atât mai ridicol, cu cât, după cum ruşii înţeleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decât românii din Valahia şi Moldova…» (Opere, ed. II, vol. 10, Moscova, 1958, p.495). «Ţăranul român din Basarabia nutreşte pentru „muscal” numai ură» (K. Marx: „Însemnări despre români”, Bucureşti, 1964, p.167); «Basarabia este pământ românesc» (Dreptul naţiilor la autodeterminare)” (Cersipamantromanesc.ro)