Există încredere !

Londra – pub-ul de pe Half Moon Lane

Am trăit, studiat şi lucrat în Marea Britanie, mai exact în Anglia, la Londra. Era la începutul anilor ’90. Peste tot pe unde am umblat, nu mi-a cerut nimeni niciun act de identitate; totul a fost pe încredere! Am zis că mă cheamă Constantin şi Constantin eram pentru toată lumea, indiferent unde mergeam.

Am călătorit mult pe insula celor trei ţări (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor) şi am ajuns peste tot pe unde se lăudau britanicii că trebuie mers şi vizitat, respectiv Londra, Windsor, Cambridge, Oxford, Stratford upon Avon, Chester, York, Edinburgh şi Cardiff.

Peste tot am zis că mă cheamă Constantin şi nu s-a îndoit nimeni de cuvântul meu.

Primul concediu cu plată l-am făcut în partea central-vestică a Angliei şi în Ţara Galilor, după ce m-am consultat, în privinţa traseului, cu bătrânul şi bunul meu prieten Aleck. În Ţara Galilor, în una din nopţi am dormit la un B+B (bed and breakfast/pat şi mic dejun). După ce proprietara mi-a arătat camera şi am plătit cele 10 lire (cam astea erau preţurile la timpul acela), i-am spus că vreau să plec dimineaţă devreme, să prind autobuzul pentru Cardiff. Dânsa mi-a spus că va dormi în altă parte şi că nu va fi acasă la plecarea mea. Pentru a mă trezi mi-a dat un ceas deşteptător şi mi-a arătat în bucătărie ce pot să mănânc. Am fost singura persoană care a dormit în acea noapte în respectiva casă. M-am gândit la câtă încredere a avut în mine, în schimbul celor 10 lire plătite. Dimineaţă aş fi putut să golesc toată mâncarea din frigider şi să plec şi cu ceasul deşteptător… Caută-l pe unul Constantin, care a venit cu „Mocăniţa” dinspre Snowdonia şi a plecat cu autobuzul de opt fără un sfert înspre Cardiff.

Am dat examenul pentru permisul de conducere şi nu mi-a cerut nimeni nicio fişă medicală şi nici vreun act de identitate. Permisul meu de conducere britanic (pe care l-am luat din prima, după 40 de minute de şofat) nu are nici măcar fotografia mea pe el. Sunt menţionate categoriile de autovehicule pe care are dreptul a le şofa CONSTANTIN PAPUC, care locuieşte în London, la numărul 102 de pe CROXTED ROAD.

Firma la care am lucrat (The Folio Society) avea restaurantul propriu, unde puteai să serveşti prânzul sau să-ţi pregătească Margaret nişte sendvişuri pentru pauza de masă. Cafeaua, ceaiul, laptele şi zahărul erau gratuite. Dacă voiai să-ţi iei un bax de sucuri pentru acasă şi Margaret nu era, îl luai din „cămară” şi puneai banii sau lăsai un bilet într-un coşuleţ ce se afla pe unul din rafturile bucătăriei. N-am auzit niciodată să fi dispărut bani din respectivul coşuleţ; nici sucuri, nici sticle de vin (pentru protocol) din cămară.

 ***

M-am nimerit odată să stau la o masă cu un indian, într-un pub londonez de pe Half Moon Lane. În ce situaţie era el, din cauza încrederii britanice?! Când a sosit în Marea Britanie, ca să-şi găsească mai uşor de lucru, s-a declarat cu zece ani mai tânăr. Ziua şi luna erau corecte, numai că, în loc de 1930, să zicem, el a declarat că s-a născut în 1940. În realitate, când ne-am întâlnit noi, el avea vârsta de pensionare, dar nu se putea pensiona fiindcă era înregistrat ca fiind încă tânăr!

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: