De 4 ani Timflow ştie exact de unde vine lemnul !

Timflow, sistemul de monitorizare a trasabilităţii lemnului dezvoltat de HS Timber Group, împlineşte 4 ani de funcţionare.

„După 4 ani şi peste 123.000 de transporturi înregistrate în Timflow, ne mândrim că am reuşit să sporim semnificativ securitatea lanţului de aprovizionare şi că am contribuit la lupta împotriva tăierilor ilegale din România” spune Adrian Lucan, managerul Departamentului de Control şi Certificare a Lanţului de Aprovizionare din cadrul HS Timber Productions.

Ce este Timflow şi cum funcţionează?

Timflow este un sistem de monitorizare prin GPS a trasabilităţii lemnului.

Cu ajutorul acestuia, toate fabricile HS Timber Productions din România se asigură că fiecare transport de la noi din ţară care ajunge la porţile lor este monitorizat de la locul de încărcare şi până la poarta fabricii. Fiecare camion este dotat cu un dispozitiv GPS care înregistrează cu precizie rutele camioanelor care transportă buştean.

Toţi transportatorii deţin un terminal mobil, cu ajutorul căruia introduc în sistem date despre transport, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, codul SUMAL, date de identificare ale mijlocului de transport şi fotografii ale încărcăturii la momentul încărcării. La poarta fabricii se verifică dacă toate aceste informaţii corespund cu datele iniţiale.

Accesul la Timflow nu este limitat exclusiv la nivelul echipei de certificare şi control.

În linie cu politica de transparenţă şi deschidere a HS Timber Group, Timflow poate fi accesat online sau de pe mobil de către orice persoană, în mod gratuit. Pentru a avea acces la datele furnizate de Timflow, utilizatorii trebuie să îşi configureze un cont pe www.timflow.com. Transporturile pot fi verificate selectând o dată calendaristică şi un punct de descărcare.

Ce pot verifica utilizatorii cu ajutorul Timflow:

> toate transporturile de la noi din ţară din ultimele 12 luni care au ajuns la porţile fabricilor HS Timber Productions;

> informaţii despre documentele de transport;

> fotografii ale încărcăturii;

> rutele camioanelor;

> pot solicita copii ale documentelor de transport.

În plus, cu ajutorul Timflow compania se asigură că toate transporturile sunt legale, îndeplinesc cerinţele sistemului Due Diligence şi că lemnul nu provine din parcurile naţionale.

Timflow este o parte importantă a sistemului Due Diligence al HS Timber Group şi susţine eforturile grupului de reducere a riscului de apariţie a lemnului neconform în lanţul de aprovizionare. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: