Cartier de case destinat tinerilor din diaspora

Situaţia tinerilor care muncesc peste graniţe a fost abordată de Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, în discuţiile purtate cu secretarul de stat Oana Ursachi, de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Una dintre probleme este secătuirea resursei locale de forţă de muncă şi acoperirea acestui deficit.

„O mare problemă, ca urmare a exodului de tineri, este aceea că avem o lipsă acută a forţei de muncă din oraşul nostru. După cum se ştie, pregătim mai multe clase de învăţământ dual, la două colegii tehnice, respectiv «Petru Muşat» şi Colegiul de Industrie Alimentară, derulându-se proiecte cu fonduri europene pentru a califica forţă de muncă în sistem dual” a reliefat ocupantul fotoliului administrativ din Areni.

Lungu a repus pe tapet şi o iniţiativă lansată încă din campania electorală pentru alegerile locale din vara lui 2020. Este vorba despre cea a amenajării unui cartier destinat tinerilor în vârstă de până la 35 de ani, care muncesc în ţările Uniunii Europene şi care, în condiţiile acordării unor facilităţi, ar reveni la origini.

„Sigur, ne dorim ca parte din forţa de muncă cu calificare, care a plecat din ţară, se întoarcă. O propunere destul de stimulatoare este aceea de a face un cartier de case pentru tinerii din diaspora, unul aşa cum am făcut pe Dealul Mănăstirii şi la fel cu cel în curs de construire pe Dealul Tătăraşi” a arătat edilul-şef.

Lungu susţine că este vizat un amplasament dinspre Mitocu Dragomirnei, pe terenuri ale Staţiunii de Cercetări Agricole, „acolo unde există o zonă frumoasă şi cu dezvoltări imobiliare”.

Drept urmare, în Consiliul Local vor fi stabilite „criterii avantajoase pentru cei din diaspora, aceasta fiind o modalitate de a le crea condiţii pentru a se întoarce acasă”.

„Doamna secretar de stat Oana Ursachi a zis că nu a găsit nicăieri altundeva în ţară o asemenea idee, de amenaja un cartier pentru tinerii din diaspora şi a-i determina să revină acasă. Vom face creşe, grădiniţe, învăţământ, să le asigurăm condiţii ca în occident şi, de ce nu?, să-şi poată găsi un loc de muncă în Suceava. Vom demara procedurile în perioada următoare, astfel încât să realizăm acest proiect” a conchis Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: