Ar fi împlinit în curând, pe 5 aprilie 2021, vârsta de 94 de ani. Dar a plecat dintre noi de aproape 16 ani. Rămâne, însă, mereu viu în amintirea celor ce au cunoscut frământările acestui artist complet.
A fost cunoscut, în primul rând, ca pictor amator, menţionat şi de Emil Satco în „Enciclopedia Bucovinei”. Artistul plastic Mircea Rotaru a lăsat picturi memorabile, precum tablourile înfăţişându-i pe poeta populară Elisaveta Ţîmpău şi pe neuitatul creator şi interpret de instrumente populare (fluier, tilincă, caval) Mihai Lăcătuş. În expoziţiile organizate post-mortem la Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc şi alte instituţii culturale s-au bucurat de apreciere şi interes şi peisajele sale care oglindesc frumuseţile naturale ale zonei sau tablourile ce înfăţişează activităţi industriale.
Mircea Rotaru a fost mai mult decât pictor, creaţiile sale cuprinzând compoziţii muzicale, versuri, dar şi încercări de invenţii sau de realizare a unor obiecte utile. Păstrând proporţiile, a fost, în felul lui, un spirit „davincian”, mereu în căutare de ceva nou, fiind, din acest motiv, nu totdeauna înţeles şi sprijinit, poate şi pentru faptul că nu avea răbdare să-şi pledeze până la capăt cauza sau pentru că nu a înţeles nici el cerinţele momentului şi ale vremurilor în care a trăit.
A făcut, de pildă, proiectul unui orăşel al copiilor în care să se afle şi un cartier al artelor. Dorea să se facă o bază de agrement în zona Buneşti, cartierul cel mai îndepărtat al oraşului; să se construiască, la Ştrand, acum zona turistică BTT, un observator astronomic pentru care a conceput şi construit un telescop. Voia ca pe râul Moldova copiii să poată naviga şi a realizat pentru aceasta macheta unei ambarcaţiuni pe care el o socotea potrivită. Îşi dorea ca străzile principale ale oraşului să fie împânzite cu statuile unor personalităţi naţionale şi locale, venind cu propuneri concrete ca aceste să fie aşezate pe străzile care le poartă numele.
Mircea Rotaru a urmat la Iaşi, apoi la Cluj-Napoca, studii de arte plastice, frecventând şi cursuri de muzică, ceea ce i-a permis să predea cursuri de desen şi muzică la Liceul „Dragoş Vodă”, Liceul Silvic şi Şcoala Generală Nr. 4. Lucrând la Întreprinderea Republicană de Prospecţiuni şi Exploatări (IPEG), Mircea Rotaru a realizat – după ce a urmat la Studioul Buftea cursurile de animaţie ale vestitului Gopo – filme de protecţia muncii, unele dintre ele fiind premiate. A contribuit, împreună cu George Toxin şi alţii, la dezvoltarea puternicei mişcări a cineaştilor amatori, al cărei promotor a fost Ferdinand Michitovici, realizările cineaştilor câmpulungeni fiind cunoscute şi peste hotare. Activitatea o duce mai departe tânărul şi talentatul Bogdan Stamatin, care a realizat la Câmpulung Moldovenesc cinci ediţii ale Festivalului „Film Fest”.
Mircea Rotaru a creat cercuri de artă plastică frecventate de artişti locali cunoscuţi, precum sculptorul Ion Haralambie Sîrghie, pictorii Isabela Borşu, Vespazian Ursu, Cornelia Teleagă, Traian Danieleanu ş.a. S-a numărat printre membrii fondatori ai Fundaţiei Folcloriştilor „Simion Florea Marian”. Nu poate fi uitată secţia de artizanat a Cooperativei „Deia” pentru care, ne informează fiica sa, Marcela Topertzer, Mircea Rotaru şi-a construit singur maşinăriile cu ajutorul cărora s-au produs obiecte artizanale din lemn sau alte materiale, instrumente muzicale în miniatură şi alte obiecte de acest fel căutate, mai cu seamă, de turiştii străini care ne vizitau zona.
Mircea Rotaru s-a afirmat şi pe plan muzical. Împreună cu fraţii şi surorile lui, Vasile, Mihai, Livia, Viorica şi Silvia, a organizat formaţii artistice rămase atât în memoria spectatorilor, cât şi a miilor de ascultători ai emisiunilor locale. Ne referim îndeosebi la renumita formaţie de mandoline a fraţilor Rotaru, familia fiind o emblemă şi prin urmaşi în viaţa artistică a oraşului, membrii săi continuându-şi şi astăzi activitatea artistică. Printre urmaşi se numără şi cei din familiile Forminte, Thoperzer, Nechifor etc., nume dobândite prin căsătoria fetelor. De altfel, Mircea Rotaru a fost primul director al Căminului Cultural „Nicolae Bălcescu”, devenit mai târziu Casa de Cultură Orăşenească. Aflându-se în fruntea acestei instituţii şi a unor cercuri artistice, a putut organiza şi desfăşura o varietate de activităţi, bucurându-se şi de talentul său polivalent în aceste domenii.
Fiica sa, doamna Marcela Topertzer, care a moştenit simţul artistic al părintelui său şi, după cum ne mărturiseşte, al bunicii Ludovina, de etnie germană, care şi-a educat copiii în spiritul a două culturi şi le-a insuflat dragostea pentru frumos, se zbate să pună în valoare opera tatălui său, solicitând cu speranţă şi încredere să fie sprijinită de autorităţile locale să obţină o cameră la Muzeul „Arta lemnului” din localitate, unde să fie expuse nu numai picturile şi sculpturile artistului, ci şi încercările creative din cele peste 300 de compoziţii muzicale sau creaţii literare, încercările sale de inovaţii, machetele create, instrumentele de lucru, proiectele la care a lucrat pentru îmbogăţirea spirituală şi turistică a localităţii. Personal, ne-am permite sugestia de a se organiza un spaţiu memorial dedicat lui Mircea Rotaru în curtea Muzeului „Arta lemnului”.
Se spune în popor că unii oameni se nasc „cu căiţă”, adică cu norocul de a obţine mai uşor tot ce le poate face viaţa mai bună şi mai frumoasă. Deşi numai parte de noroc nu a avut, Mircea Rotaru murind sărac şi neînţeles, se poate spune că acesta s-a născut „cu căiţă”, fiind bogat în talente creative, inventive şi interpretative.
Aşa cum menţionam însă, nu s-a bucurat întotdeauna de înţelegerea celor care l-ar fi putut sprijini, dar cei apropiaţi trebuie să admită că poate nici el nu a avut puterea, răbdarea şi consecvenţa de a lupta pentru proiectele sale.
Dar Mircea Rotaru rămâne poate unic în felul său între locuitorii urbei noastre, ca un om care nu trebuie uitat. Cei din familie care luptă pentru a-i pune meritele în valoare merită sprijiniţi pentru ca acest artist complex să fie cunoscut şi de generaţiile care vor urma. Este pentru noi şi pentru câmpulungeni o datorie să-i cinstim pe cei care şi-au adus contribuţia, într-o măsură mai mare sau mai mică, la înflorirea acestei localităţi.
P.S. Menţionăm că multe din informaţiile despre cel de care se face vorbire ne-au fost puse la dispoziţie de fiica sa, Marcela Topertzer.
Comentarii