Ioan Balan:

Guvernul PNL a reuşit să genereze o cale sigură şi corectă pentru construcţia de autostrăzi şi drumuri expres

> În perioada imediat următoare, trebuie să ne concentrăm eforturile pentru modernizarea reţelei naţionale de căi ferate, a transmis deputatul liberal de Suceava

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a susţinut, într-o declaraţie politică în Parlament, că se impune ca în perioada următoare să fie modernizată reţeua naţională de căi ferate, subliniind că Uniunea Europeană acordă o atenţie sporită şi susţinere financiară proiectelor mai puţin poluante.

„Aproape săptămânal ne vin veşti foarte bune cu privire la progresul proiectelor majore din infrastructura rutieră de transporturi din toată ţara: lucrări care avansează mai rapid decât calendarul stabilit iniţial pentru unele proiecte, finalizarea licitaţiilor şi începerea lucrărilor de execuţie pentru alte proiecte care au tergiversat ani de zile, finalizarea studiilor şi a proiectelor pentru autostrăzi, centuri ocolitoare şi drumuri expres, la care nu ne mai aşteptam” a declarat Ioan Balan.

Parlamentarul liberal sucevean a subliniat că Guvernul PNL a reuşit, în anul 2020, în timpul celei mai severe crize sanitare şi economice, să deblocheze toate proiectele majore din infrastructura rutieră de transporturi şi să deschidă calea către dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor istorice ale ţării. „Actualul guvern are sarcina majoră de a menţine acelaşi ritm şi anul acesta şi în anii următori. Astfel, dorinţa noastră de a avea o infrastructură rapidă şi modernă de transporturi rutiere poată să prindă contur până în anul 2024” a spus deputatul sucevean.

Ioan Balan le-a mai spus colegilor parlamentari că dacă PNL a reuşit să genereze o cale sigură şi corectă pentru construcţia de autostrăzi şi drumuri expres, atunci în perioada imediat următoare ar trebui ca eforturile să fie concentrate pentru găsirea de soluţii financiare şi tehnice în vederea modernizării reţelei naţionale de căi ferate şi pentru salvarea companiilor naţionale de căi ferate.

„Cunoaştem cu toţii că o cale ferată modernă, pe care circulă trenuri noi, oferă deplasarea călătorilor mult mai rapid decât pe autostrăzi, mult mai ieftin şi mult mai sigur. Mai mult decât atât, o cale ferată modernă şi rapidă, este prietenă cu mediul, pentru că poluează mult mai puţin, în condiţiile în care preia o parte consistentă din traficul de mărfuri şi de călători care astăzi se desfăşoară pe cale rutieră. Aşadar, avem atât argumente de eficienţă economică, cât şi argumente în faţa finanţatorilor europeni, care  acordă o atenţie sporită şi susţinere financiară proiectelor mai puţin poluante” a menţionat Ioan Balan.

Deputatul liberal a reamintit că, în ultimul deceniu, transportul feroviar din România a reprezentat „bătaia de joc a guvernelor PSD”.

„Incompetenţii care mâzgăleau harta ţării cu tot felul de poveşti privind infrastructura au dus în prag de faliment companiile naţionale de marfă şi călători, nu au alocat bani nici măcar pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, au închis sub falsul pretext al eficientizării zeci de rute feroviare, lăsând zeci de localităţi în izolare. La fel de grav este faptul că mare parte din infrastructura feroviară şi materialul rulant a ajuns la fier vechi” a arătat deputatul.

Ioan Balan a mai spus că se cunoaşte ce a reprezentat în trecut transportul feroviar în România şi în ce stadiu de degradare a ajuns astăzi, „după atâtea decenii de guvernare socialistă”.

„De aceea, cred cu putere că actualul guvern are datoria de a demara elaborarea proiectelor şi de a le prioritiza, astfel încât reabilitarea reţelei naţionale feroviare să poată începe chiar din acest an. Resurse financiare sunt disponibile prin Mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă, prin bugetul multianual al UE 2021-2027, prin alte mecanisme de finanţare a infrastructurii, cum este Connecting Europe Facility. Am toată încrederea că actualul guvern îşi va concentra energiile în acest sens, iar anul 2021 să însemne pentru România punctul de cotitură în refacerea infrastructurii naţionale de transporturi pe calea ferată” a conchis Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI