Para comorilor

Spaţiul Horodnicenilor este plin de mărturii istorice care vin din timpuri imemorabile până în contemporaneitate. De mic copil am auzit poveşti fascinante despre istoria acestui spaţiu, poveşti care mi-au stârnit curiozitatea de a cerceta şi căuta documente, fapte, informaţii şi mărturii păstrate în memoria colectivă.

Îmi aduc aminte că cele mai interesante poveşti se refereau la comorile care ar fi tăinuite de pământul locului, încât mi se făcea pielea ca de găină şi nu puteam adormi decât cu gândul la ele.

Acum 60 de ani, oamenii Horodnicenilor puneau urmele unei movile numită Jidogina pe seama uriaşilor numiţi şi jidovi. Îşi bazau argumentele pe cantitatea mare de zgură provenită de la nişte cuptoare de topit minereurile. Am rămas surprins când cercetând lucrarea ,,MineroLogia magni principatus Transilvaniaie”, a lui Fridwaldszky Jon, apărută la Cluj în 1767, am constatat că începuturile siderurgiei sunt puse pe seama uriaşilor sau jidovilor.

Astăzi, cei tineri nici nu au habar despre semnificaţia acelei movile, iar cei mai în vârstă menţionează că acolo ar fi fost o fortificaţie din lemn, construită în vremea lui Ştefan cel Mare.

Zona Jidoginei a atras de-a lungul istoriei numeroşi căutători de comori, dornici de îmbogăţire.

În căutările şi cercetările mele de acum 60 de ani am întâlnit o bătrânică care m-a impresionat prin volumul de informaţii referitoare la comori.

Ea mi-a relatat că în Săliştea Mihăieştilor, acolo unde Brădăţelul ieşea din pădurea astăzi dispărută, a existat un aşezământ mănăstiresc de monahii ce a fost pustiit de o invazie a tătarilor nogai în timpul domnitorului Iliaş (Ilieş), fiul lui Alexandru cel Bun (sau Alexandru Bragă, cum mai este cunoscut în izvoarele istorice scrise).

Probabil, îmi spunea bătrânica, maicile ar fi îngropat în mare grabă o comoară constituită din lucruri de mare preţ.

Ca să mă conving dacă în Săliştea Mihăieştilor a existat un aşezământ monahal am început să cercetez pentru sec. XIV şi XV toate ,,Documentele privind istoria României” editate de Academia Română.

Surpriză: am identificat un document din 29 mai 1484, prin care Ştefan cel Mare întărea Mitropolitului Teoctist stăpânirea asupra satului Mihăieşti de pe Brădăţel (în zonă s-a aflat şi un sat Mihăieşti de pe Şomuz). În acest document se menţiona o margine de hotar ,,până lângă ruinele chiliilor cele vechi, unde iese Brădăţelul din pădure”.

În felul acesta m-am putut convinge că în Săliştea Mihăieştilor a existat un aşezământ monahal ce a fost distrus de o invazie a tătarilor nogai.

Aşadar, povestea comorii îngropate începea să capete contur, ea nu mai era o nălucire în mintea celor dornici de a o găsi. A fost căutată cu tenacitate de-a lungul istoriei, dar nu am informaţii că cineva ar fi găsit-o.

Simpatica bătrânică mi-a spus povestea comorilor, care m-a tulburat şi pe care doresc să v-o prezint şi domniilor voastre:

,,Comorile sunt de două feluri: «curate» şi «necurate». Cele care ard de la amiază şi până la miezul nopţii cu flacără albă sau galbenă sunt necurate.

Comorile curate ard de la miezul nopţii (după cântatul cocoşilor) până în zori, cu flăcări albăstrui sau verzi.

Flacăra care arată locul unde arde comoara urcă atât de sus în cer, cât de adânc este îngropată în pământ.

Flacăra sau «para comorii» nu e deloc fierbinte, de aceea nimic nu se aprinde de la ea; nici zăpada nu se topeşte de căldura ei.

Fiecărui om îi este dat de Dumnezeu să vadă comori arzând cu condiţia să se afle la locul potrivit, afirmaţia referindu-se la comorile curate.

Comorile necurate, «menite Dracului», sunt luate în posesie de acesta. Dracul îşi pune coada pe ele de îndată ce au fost îngropate. Nimeni nu le poate scoate din ghearele Dracului fără să se piardă pe sine.”

De la ea am aflat că uneori comorile pot fi stăpânite pe deasupra şi de duhul aurului. Duhul aurului se poate preface în tot ce nu te aştepţi: lup, câine, cocoş, pisică, şarpe, porc etc. Duhul împreună cu Dracul când văd că de comoară se apropie un om cu gând de a o dezgropa, fie trag comoara în fundul pământului, fie îl sperie pe îndrăzneţ ca să-i piardă dorinţa de a săpa comori.

Căutătorii, tineri sau bătrâni, se străduiau să identifice locul unde erau îngropate comorile, supraveghind zona de pe vârful dealurilor, copacilor, ruinelor, clopotniţelor în nopţile sărbătorilor de Paşte, Sfântul Gheorghe, Înălţare şi Sfântul Vasile.

,,Omul nu trebuia să pornească imediat spre locul unde ardea para comorii. El trebuia să arunce din locul de veghe o batistă, un pantof sau o curea. Toate aceste obiecte aruncate aveau menirea de a menţine para comorii şi a o feri să se afunde la mare adâncime.

Comoara nu se săpa în momentul identificării, ci a doua zi de către trei sau cinci tineri cu inimă curată şi gând bun.

Dacă se sapă o comoară necurată, cei care o săpau trebuiau să sacrifice un animal, ca să nu moară ei înşişi.

Groapa din care a fost scoasă comoara nu trebuie astupată, deoarece cei care făceau acest lucru îşi pierdeau instantaneu viaţa sau înnebuneau pe loc.

În locul din care a fost scoasă comoara se lăsa un ban «de sămânţă», altfel praful se alegea de cel care nu respecta această cutumă nescrisă.

Bătrânica îmi relata că de existenţa comorilor este legată şi piatra roşie, „ea fiind mai valoroasă decât comoara însăşi, căci e arsă de para aurului. Cu ea se puteau face o sumedenie de vrăji ce aduceau posesorului sume mari de bani şi averi incalculabile”.

Aceste mărturii se mai păstrau în memoria colectivă a locuitorilor din Horodnicenii Sucevei până în prima jumătate a sec. XX, stârnind imaginaţia şi dorinţa oamenilor de aventură şi de pătrundere într-un necunoscut magic.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: