> În judeţ nu a fost raportat niciun caz de gripă
În judeţul Suceava s-au vaccinat împotriva gripei sezoniere, în acest sezon rece, peste 60.000 de persoane.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, consilier Gabriela Băncilă, a declarat că în cursul săptămânii trecute s-au efectuat în judeţ 1.750 de vaccinări împotriva gripei sezoniere, dintre care 873 de doze bolnavilor cronici, alte 36 unor copii cu vârste între 6 luni şi 6 ani, 20 unor gravide, alte 25 unor persoane din instituţii de ocrotire socială şi 790 unor persoane cu vârsta de peste 65 ani.
Cele 1.750 de vaccinări vin în completarea celor 59.814 doze efectuate deja de la debutul campaniei de vaccinare antigripală 2020-2021.
În depozitele DSP Suceava mai este disponibil vaccin antigripal atât pentru copii – 3.915 de doze Vaxigrip, cât şi pentru adulţi – 16.267 de doze Influvac.
Gabriela Băncilă a subliniat că această campanie de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire cum sunt cele cu vârsta de peste 65 ani, cele cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide, personal medical, conform strategiei Ministerului Sănătăţii şi a recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
De menţionat este că, în sezonul rece 2020-2021, în judeţul Suceava nu a fost raportat niciun caz de gripă sezonieră. (N.B.)
Comentarii