Un lider sindical acuză

De 6 luni, la Vama Siret, cel mai mare punct la frontiera externă a UE, se lucrează în beznă

> ANAF spune că s-au montat trei proiectoare şi că se caută soluţii

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor „Diamantul”, Gabriela Cioban Croitoriu, acuză autorităţile că, de mai bine de 6 luni, cel mai mare punct de trecere a frontierei externe cu Uniunea Europeană, PTF Siret, nu are curent, angajaţii lucrând în beznă.

„De mai bine de 3 luni, SPR Diamantul a formulat cereri pentru a putea accesa curentul electric pentru iluminat în punct. Cui s-a adresat? Pai cui… Preşedintelui României, Guvernului României, Prefecturii Suceava, Consiliului Judeţean Suceava, Primăriei Siret, EON România, ANAF, Direcţiei Vămilor, Poliţiei de Frontieră. Ce a primit? O direcţionare ciclică între instituţii a petiţiei noastre, o pasare a responsabilităţii statului român foarte bine orchestrată şi, spre surprinderea tuturor, e beznă în continuare” arată Gabriela Cioban Croitoriu.

Vicepreşedintele SPR „Diamantul” spune că orice cetăţean ce trece prin acest punct de la frontiera externă „are dreptate să nu recunoască că existăm”.

Ea adaugă şi o adresă primită din partea ANAF – Direcţia Regională Iaşi în care se arată că problema din Vama Siret s-a acutizat pe parcursul anului 2020, dar că va fi rezolvată prin proiectul POIM şi că au fost montate trei proiectoare care iluminează zona perimetrală a arterei de călători, fiind contactate firme care să găsească soluţii pentru remedierea problemei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: