1.000 de fermieri suceveni au încasat pe nedrept sprijin financiar din bugetul statului

La începutul anului 2021, Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava avea 977 debitori naţionali, respectiv fermieri care au încasat în mod necuvenit sprijin financiar din bugetul statului. Informaţia a fost dată publicităţii de directorul executiv Delia Moldoveanu, conform căreia aceştia au fost beneficiarii mai multor tipuri de plăţi naţionale, 48 de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare fiind înregistrate pe durata anului 2020. La cele menţionate se adaugă creanţele accesorii, adică majorări de întârziere şi penalităţi însumând 565.706 de lei. Astfel, valoarea totală a debitelor şi accesoriilor aferente s-a ridicat la aproximativ 3,12 milioane de lei, din acestea 28.512  lei fiind înregistraţi în anul 2020.

„Au fost întocmite şi transmise către fermieri  255 de procese-verbale de stabilire a creanţelor accesorii pentru debitele recuperate. În Registrul debitorilor naţionali figurează cu debit neîncasat 167 de debitori, pentru aceştia procedându-se la transmiterea dosarelor de debit la ANAF, în vederea demarării procedurilor de executare silită” arată Delia Moldoveanu, adăugând că situaţiile de nerecuperare sunt monitorizate în scopul evitării împlinirii termenului de prescriere.

Mulţumită acţiunilor întreprinse, de-a lungul anilor s-au recuperat aproximativ 2,26 de milioane de lei, la finele anului 2020 procentul de recuperare a debitelor naţionale înregistrate la nivelul Centrului  Judeţean fiind de 37. În continuare, ni s-a precizat, „se urmăreşte creşterea semnificativă a acestui procentaj  de recuperare a sumelor, atât prin plată voluntară, cât şi prin executarea silită”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: