Judeţul Suceava revine în „zona verde”

> În anterioarele 24 de ore au fost raportate 2.644 de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară, dintre care 73 în judeţul Suceava, ridicând la 19.841 numărul total de suceveni infectaţi > În judeţul Suceava, numărul cazurilor active de Covid-19 scade la 1.129, în 104 localităţi

 Până joi, 11 februarie, pe teritoriul României au fost confirmate 755.126 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 701.283 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 2.644 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (la o rată de pozitivare de 8,3%), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi judeţul Suceava înregistra 73 de cazuri noi şi o rată de infectare de 1,44 la mie.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 720 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, judeţul Suceava prezentând 26 de cazuri.

65 de decese la nivel naţional

Până joi, 19.200 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 10.02.2021 (ora 10) – 11.02.2021 (ora 10) au fost raportate 65 de decese (40 bărbaţi şi 25 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău,  Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate erau ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era 7.089. Dintre ele, 958 se aflau internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 5.661.319 teste RT-PCR şi 186.660 de teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 24.745 de teste RT-PCR (15.184 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.561 la cerere) şi 6.900 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.405 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau în izolare la domiciliu, iar 10.190 se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 60.420 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată, 150.

În judeţul Suceava, numărul cazurilor active de Covid-19 scade la 1.129, în 104 localităţi

Prefectura Suceava a anunţat, joi, că, în judeţul Suceava erau 1.129 cazuri de infecţie Covid-19 în evoluţie, miercuri fiind 1.198.

Sursa citată a precizat că, potrivit distribuţiei cazurilor Covid-19 pe localităţi, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, 10 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 19 – câte un caz, 32  – sub cinci, 32  – sub zece, iar 21 aveau peste zece cazuri în evoluţie.

În acelaşi timp, în carantină se aflau 842 suceveni, dintre care 89 intraţi în anterioarele 24 de ore, iar în izolare se aflau 634 de persoane, dintre care 71 intrate în anterioarele 24 de ore. Totodată, numărul total de persoane testate până ieri era 139.259, în anterioarele 24 de ore fiind testate 968 persoane, iar,  în 73 de cazuri s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus, la o rată de pozitivare de 7,5%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: