>În timp ce Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, recomandă transport public ecologic, în Suceava proiectul de este în plină materializare, mai puţin culoarul separat de circulaţie, care va fi amenajat după ce vor sosi toate autobuzele electrice
Ieri, la sediul Primăriei a fost semnat ultimul contract din cadrul proiectului „Transport ecologic integrat ecologic” în municipiul Suceava. Este vorba despre cel privind componenta de echipamente şi soft pentru dispecerat, de monitorizare a flotelor şi pentru sistemul de e-ticketing, anunţul fiind făcut de primarul Ion Lungu. Conform lui, licitaţia a fost câştigată de firma bucureşteană Altimate, în competiţie intrând şi Wind Technologies Braşov. Altimate este o companie românească de înaltă tehnologie care integrează, dezvoltă şi implementează soluţii şi produse de ultimă generaţie destinate securităţii fizice, informatice şi a comunicaţiilor, precum şi soluţii inteligente de management al traficului.
„Contractul a fost câştigat de Altimate Bucureşti, o firmă cu experienţă, care a mai implementat asemenea echipamente de soft şi în alte localităţi” a subliniat Lungu. Valoarea contractului este de 10,39 de milioane de lei, furnizarea echipamentelor de soft urmând a fi făcută în 10 luni. Astfel, în cadrul proiectului, staţiile de îmbarcare-debarcare a călătorilor vor fi dotate cu sisteme video de monitorizare, sisteme de e-ticketing şi panouri de afişaj electronic. Pe autobuze vor fi montate, de asemenea, echipamente de e-ticketing şi sisteme de informare, iar la autobaza diviziei electrice a societăţii Transport Public Local va fi amenajat şi dotat un centru de comandă şi monitorizare a flotei de autobuze electrice. Nu în cele din urmă, modernizat va fi şi centrul de comandă şi supraveghere a transportului local din imobilul din Areni care găzduieşte Primăria Suceava.
„Noi vom începe să montăm aceste echipamente în autobuzele electrice. Între timp au fost au fost comandate şi noile staţii pentru călători, unde vor fi montate, de asemenea, astfel de echipamente, urmând a se lucra şi la dispecerat. Mă bucur că este o firmă puternică, care a mai implementat asemenea proiecte, şi avem toate şansele să-l implementăm în mare parte în acest an, astfel încât să prindă tot mai mult contur proiectul pentru transport integrat electric. La discuţiile pe care le-am purtat, dl Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, recomanda proiecte de transport public ecologic, cu un culoar separat pentru cel de călători. Am spus că la Suceava îl avem, mai puţin acel culoar separat de transport, care va fi amenajat după ce vor veni toate autobuzele electrice” a declarat Ion Lungu
Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava” este cel mai important proiect cu fonduri europene al Primăriei, valoarea lui fiind de 25 milioane de euro. Reamintim că, pe lângă dotarea parcului societăţii Transport Public Local cu autobuze electrice şi componenta de echipamente şi soft pentru dispecerat, monitorizare a flotelor şi sistemul de e-ticketing, proiectul include şi amenajarea sediului diviziei electrice, amenajarea şi modernizarea a 54 de staţii de îmbarcare-debarcare a călătorilor şi reabilitarea străzii Vasile Pîrvan.























Comentarii