„Pentru economii la buget, astăzi pierd copiii, iar mâine va pierde întreaga Românie”

 > Deputatul PSD George Şoldan i-a cerut, în Parlament, ministrului Educaţiei, informaţii privind perspectivele generaţiilor actuale de elevi

 Deputatul PSD de Suceava George Şoldan a solicitat ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să răspundă mai multor întrebări legate de viitorul actualelor generaţii care se confruntă cu lipsa unei educaţii corespunzătoare, generată de situaţia pandemică.

„Este tot mai clar faptul că, în ultimul an, copiii au devenit marii perdanţi ai crizei provocate de pandemia Covid-19. Am văzut cum generaţii întregi de copii nu au mers la grădiniţă şi şcoală, nu au învăţat primele litere, nu ştiu cum să ţină un stilou în mână şi nu s-au bucurat de căldura dascălilor, la fel cum nu au putut prinde gustul noilor materii învăţate în clasa a V-a, a VIII-a sau a XII-a” a transmis George Şoldan.

El a arătat că elevii nu ştiu cum se vor desfăşura examenele de final de ciclu şi că sunt copii care nu au avut tablete şi nici cursuri remediale.

Copii uitaţi de autorităţi

„Foarte mulţi copii au fost uitaţi de autorităţi. Îndeosebi copiii care provin din medii sociale cu probleme. Ce viitor credeţi că vor avea aceşti copii? Este tot mai clar că elevii din medii defavorizate vor fi din ce în ce mai săraci şi prăpastia dintre ei şi copiii cu posibilităţi materiale bune va creşte din ce în ce mai mult” a spus Şoldan.

Parlamentarul social-democrat sucevean i-a transmis ministrului Educaţiei că este pus în pericol viitorul ţării din cauza acestei situaţii.

„Astăzi pierd aceşti copii, mâine va pierde întreaga Românie! Vreţi să faceţi economii pe termen scurt la buget sau vreţi să îngropaţi viitorul ţării?” a întrebat deputatul.

George Şoldan l-a întrebat pe ministrul Educaţiei dacă are puterea să se uite în ochii acestor copiii şi ce le poate spune.

„Oare le puteţi spune că s-a «comunicat deficitar»? Adevărul este că în funcţia în care sunteţi nu trebuie doar să comunicaţi seară de seară la televizor, ci să faceţi ca această prăpastie dintre copiii sărăci şi cei bogaţi să dispară sau măcar să fie mai mică” a adăugat parlamentarul.

El i-a reamintit lui Sorin Cîmpeanu că, prin Constituţia României, sunt garantate dreptul la educaţie şi sănătate, fără discriminare.

„Oare ce nu aţi înţeles de aici? Se pare că niciunul dintre aceste principii fundamentale nu a fost respectat: nici dreptul la educaţie, nici la sănătate şi nici la şanse egale. Înţelegem că uneori este «regulamentar» un metru pătrat între elevi, alteori un metru şi jumătate sau chiar mai mult. Am înţeles că aţi aruncat problema «în curtea» primăriilor. Dar cine plăteşte pentru «pepsiglas», dezinfectant, măşti, produse de curăţare? Tot primăriile? Aici, iarăşi, copiii din mediile defavorizate, cu primării sărace, vor fi cei mai dezavantajaţi. Asta e democraţia dvs.? Aşa vreţi să construiţi o nouă generaţie?” a mai întrebat Şoldan.

Deputatul sucevean i-a solicitat ministrului Educaţiei să prezinte măsurile aplicate de Ministerul Educaţiei pentru a reduce diferenţele dintre copiii din mediile defavorizate şi familiile înstărite.

Totodată, Şoldan cere ministrului să menţioneze care este sprijinul acordat primăriilor şi fiecărei şcoli în parte pentru a putea lua măsuri de protecţie a elevilor şi a întreg personalului în pandemie.

Mai mult, el vrea să afle cum intenţionează ministerul să protejeze sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice în perioada următoare.

„Pe ce studii ştiinţifice se bazează decizia de a deschide şcoala în forma propusă de Ministerul Educaţiei? Preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a insistat să redeschideţi şcolile, fără să aibă garanţii clare din partea specialiştilor că elevii şi profesorii nu sunt expuşi riscurilor de îmbolnăvire” a mai spus Şoldan.

Deputatul sucevean mai doreşte să fie prezentat şi modul în care vor fi organizate examenele de final de ciclu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI