Atleta legitimată la CSM Dorna, Claudia-Ionela Costiuc, va reprezenta România la Balcaniada care se va desfăşura anul acesta la Sofia, Bulgaria.
Tânăra de 16 ani a câştigat biletul la cea mai prestigioasă competiţie din regiunea Balcanilor în urma unei evoluţii bune la Campionatul Naţional în sală pentru seniori şi tineret (limita maximă de vârstă 23 de ani), ce a avut loc în intervalul 5-6 februarie, la Bucureşti.
Concret, Claudia-Ionela Costiuc s-a clasat pe locul 9 la proba de 400m la senioare şi pe locul 6 la tineret, iar a doua zi şi-a încercat forţele la 800m, reuşind să obţină locul 7 la senioare şi 4 la tineret.
Cristian Prâsneac, profesor CSM Dorna din Vatra-Dornei, a declarat că tânăra, fiind în primul an la categoria de juniori 2, a reuşit să obţină baremurile pentru Campionatul Balcanic de sală Indoor Juniori 1 în probele de 800 metri şi la ştafeta de 4×400 metri.
„Aş vrea să menţionez că sportiva are doar 16 ani şi concurează cu sportivi de 19 ani. Totodată, aş vrea să mulţumesc celor din administraţia locală a oraşului Vatra Dornei pentru că ne-au acordat, la începutul lunii ianuarie, un cantonament la Băile Felix. Cred că s-au văzut roadele investiţiei”, a declarat Cristian Prâsneac. (N.B.)





























Comentarii