Viitorul programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2023 a constituit subiectul întâlnirii de vineri dintre ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi primarul municipiului, Dominic Fritz.
„Am pus accent pe două teme care acum sunt de interes major: suplimentarea bugetului şi completarea listei privind obiectivele de investiţii. După succesul avut de oraşul Sibiu în calitatea sa de CEaC, aşteptările sunt mari, aşa că vom face tot posibilul ca Ministerul Culturii să colaboreze şi să susţină instituţiile locale în atingerea acestui deziderat” a scris Bogdan Gheorghiu pe Facebook, citat de Agerpres.
Gheorghiu consideră că sunt doi ani „în care parteneriatul între instituţii şi mediul cultural trebuie consolidat, în care oraşul Timişoara poate şi trebuie să devină un exemplu de susţinere a exprimării artistice şi a dezvoltării comunitare”.


























Comentarii