Papa Francisc a numit pentru prima dată o femeie în funcţia de subsecretar al Sinodului Episcopilor

Papa Francisc a numit-o sâmbătă pe franţuzoaica Nathalie Becquart în funcţia de subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, care a devenit astfel prima femeie ce ocupă acest post şi, totodată, prima femeie cu drept de vot în cadrul acestui cenaclu foarte restrâns, informează DPA şi AFP.

Călugăriţă în Congregaţia Xavieres, Nathalie Becquart, în vârstă de 52 de ani, era din anul 2019 consilieră a acestui sinod, ansamblul episcopilor catolici care studiază din 1965 marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice.

Presa de la Vatican afirmă că numirea lui Nathalie Becquart în această funcţie cu drept de vot reprezintă un simbol al emancipării femeilor în rândul Bisericii Catolice.

Sinodul Episcopilor este alcătuit din „părinţi sinodali” (episcopi şi cardinali) care au drept de vot. Sinodul conţine, în plus, auditori şi experţi, care nu au drept de vot.

În octombrie 2019, călugăriţele care au participat la un sinod dedicat Amazoniei au cerut dobândirea dreptului de vot, în documentul final al acelei întruniri.

Papa Francisc îşi continuă astfel eforturile ce vizează reformarea Sinodului Episcopilor şi o deschidere mai amplă a Bisericii Catolice în faţa femeilor şi a laicilor, în contextul unei crize a vocaţiilor sacerdotale. Următoarea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor Catolici, convocată pentru 2022, va fi dedicată „sinodalităţii”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI