Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava, întrunit sâmbătă în şedinţă, a aprobat scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învăţământ din judeţ, începând cu data de 8 ianuarie a.c.
Scenariile au fost aprobate având în vedere rata incidenţei cumulative a Covid-19 la 1.000 locuitori pe localităţi (UAT), la data de 5.02.2021, şi propunerile consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din fiecare localitate, propuneri avizate de Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
Prefectura Suceava a precizat că, potrivit Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei, şi a Hotărârii CNSU nr. 5 din 3.02.2021 privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de Covid-19, reluarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se va realiza în baza a trei scenarii.
Scenariul 1 – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari.
Scenariul 2 – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, elevii claselor din învăţământul primar, precum şi pentru elevii claselor terminale din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
Scenariul 3 – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, precum şi pentru elevii claselor din învăţământul primar. (N.B.)
Comentarii