Cadrele medicale nu sunt interesate să lucreze în cele 5 centre de vaccinare din Suceava

> Până acum şi-au manifestat disponibilitatea de a încheia contracte doar 3 medici, iar din cauză că nu se acordă remuneraţie suplimentară, aceştia nu vor să fie coordonatori de centre > DSP a pus la dispoziţie o platformă pentru înscriere, „dar, din păcate, nu există foarte multă lume doritoare” > „Vrem să vaccinăm cât mai mulţi oameni din oraşul nostru, pentru că noi am pătimit cel mai mult din cauza coronavirusului” reliefează primarul Ion Lungu

Semnarea de contracte de prestări servicii cu cadre medicale şi registratori pentru cele 5 centre de vaccinare Covid-19 din municipiul Suceava bate pasul pe loc.

„Din păcate, avem o mare problemă: nu sunt doritori” a declarat, ieri, primarul Ion Lungu.

Edilul-şef precizează că a purtat discuţii cu responsabilii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Colegiului Judeţean al Medicilor şi ai Asociaţiei Medicilor de Familie, însă, până acum, acestea nu au avut ecoul scontat.

Potrivit lui Lungu, numai pentru „un singur flux” de vaccinare ar fi necesară o „structură” de minimum 10 medici, 20 de asistenţi medicali şi 10 registratori. Însă, până ieri, şi-au anunţat participarea doar 3 medici, în condiţiile în care, pentru început, Primăria intenţionează să deschidă centrele de vaccinare din sălile de sport ale Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” şi Şcolii Gimnaziale Nr. 11 „Miron Costin” din Burdujeni.

Şeful municipalităţii sucevene susţine că niciun medic nu-şi asumă sarcina de a coordona centrele de vaccinare, lipsa de interes putând fi pusă inclusiv pe seama nediferenţierii plăţii cu ora, coordonatorul – care ar avea şi cea mai mare responsabilitate – nebeneficiind de vreo remuneraţie suplimentară. Conform reglementărilor în vigoare, pentru activitatea desfăşurată în centre un medic ar urma să primească 90 de lei pe oră, un asistent – 45 de lei pe oră, iar registratorii, 20 de lei pe oră.

„Totuşi, trebuie să facem un efort, astfel încât campania de vaccinare să fie o reuşită”

„Fac un apel de suflet la cadrele medicale, în mod special la medicii disponibili, cei de familie, pensionari sau cei din policlinici private, pentru că, până la urmă, este un gest de solidaritate, de responsabilitate civică. Nu avem voie să ratăm această etapă de vaccinare. Chiar dacă există aceste sincope cu aprovizionarea cu doze de vaccin, aşa cum spune şi Guvernul, se va intra în normalitate şi vor trebui să fie funcţionale toate centrele. Primăria vrea să avem o campanie de vaccinare reuşită, să vaccinăm cât mai mulţi oameni din oraşul nostru, pentru că noi am pătimit cel mai mult din cauza coronavirusului” a punctat Lungu, menţionând că „există dorinţă din partea populaţiei” şi că mulţi suceveni l-au contactat pentru a cere lămuriri în vederea programării.

Pentru încheierea contractelor de prestări servicii, medicii, asistenţii şi viitorii registratori se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, schemele astfel completate, inclusiv cu medicii coordonatori de centre, urmând a fi trimise la Direcţia de Sănătate Publică, instituţie care se află într-o postură la fel de delicată.

„Ridică şi ei din umeri. Au creat o platformă, au pus-o la dispoziţia cadrelor medicale, dar, din păcate, nu există foarte multă lume doritoare. Am discutat cu medicii de familie – sunt şi ei obosiţi –, au fost sacrificaţi în această perioadă, au avut mult de lucru, dar, totuşi, trebuie să facem un efort, astfel încât campania de vaccinare să fie o reuşită” a conchis Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: