Viorel Seredenciuc:

Şoseaua de centură a oraşului Gura Humorului, la profil de autostradă, este un proiect al CJ Suceava

> Trebuie să ne grăbim, până în 2022 trebuie lansată licitaţia de execuţie

Viorel Seredenciuc, consilier al preşedintelui CJ Suceava Gheorghe Flutur, a declarat pentru News Bucovina că şoseaua de centură a oraşului Gura Humorului este primul proiect care se va executa de către o autoritate locală, urmând să fie predat apoi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Seredenciuc a spus că, în urmă cu circa un an, a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă unde a apărut o modificare legislativă „foarte curajoasă” care permite autorităţilor locale să extragă dintr-un proiect de autostradă – pe finanţare CNAIR şi europeană – şosele de centură, urmând ca acestea să fie făcute de localitate, de o asociere de localităţi sau de un consiliu judeţean.

„Noi ne-am propus să facem cele trei şosele de centură. Pentru Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, CNAIR a descoperit o documentaţie din 2010-2011, cu studii de fezabilitate, iar la Vatra Dornei, cu jumătate din proiectul tehnic făcut. Pentru Gura Humorului nu exista nimic” a spus consilierul preşedintelui CJ Suceava.

El a menţionat că, în aceste condiţii, CJ Suceava a semnat un parteneriat cu CNAIR, prin care autorităţile judeţene sucevene şi-au asumat să facă şoseaua de centură a oraşului Gura Humorului.

„Începem cu studiul de fezabilitate, apoi proiect tehnic, apoi execuţie şi va fi predată, spre folosinţă, CNAIR. Chiar dacă CNAIR va veni în urma noastră cu autostrada propriu-zisă, vom avea o şosea de centură a oraşului Gura Humorului făcută pe patru benzi, ca cea a Bacăului” a spus Seredenciuc.

Totodată, el a arătat că, urmând experienţa şoselei de centură din Gura Humorului, se vor face şi şosele de centură la Câmpulung Moldovenesc şi la Vatra Dornei. Dar, momentan, doar pentru Gura Humorului s-a semnat protocolul cu CNAIR.

Viorel Seredenciuc a explicat că oraşul Gura Humorului este cel mai aglomerat traseu de pe DN 17. În perioada de vară, traversarea oraşului Gura Humorului durează chiar mai mult de o oră, astfel încât este urgentă această şosea de centură.

Viorel Seredenciuc a subliniat că, până în 2022, trebuie să fie finalizat proiectul tehnic şi lansată licitaţia de execuţie.

„Trebuie să ne grăbim. Abia s-a semnat protocolul cu CNAIR şi trebuie să ne grăbim. Ne vom grăbi, pentru că după semnarea protocolului cu CNAIR majoritatea cărţilor sunt în mâna noastră. Aici este proiectul Consiliului Judeţean, de acum, şi nu mai discutăm de CNAIR” a conchis Viorel Seredenciuc. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: