Handbal feminin, Campionatul European

Suceveanca Anca Polocoşer a marcat în meciul cu Croaţia

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şansa de a se califica în semifinalele Campionatului European din Danemarca, fiind învinsă în primul meci din grupele principale de Croaţia. Româncele au făcut un joc modest, fiind tot timpul conduse pe tabela de scor de revelaţia turneului, gruparea croată.

Suceava a avut şi ea o reprezentantă care a fost pe teren la meciul cu Croaţia, Anca Polocoşer, legitimată la Minaur Baia Mare, şi care a marcat două goluri.

Sportiva are şansa să repete performanţa azi, de la ora 21.30, când România va întâlni Ungaria. Pentru selecţionata României scopul principal care a rămas, după cum spunea şi lidera echipei, Cristina Neagu, este clasarea în primele opt.

„În luna martie, avem turneul preolimpic pentru care am muncit foarte mult acum doi ani şi care ne oferă această şansă imensă de a participa la olimpiadă. Îmi doresc enorm să ne calificăm la Jocurile Olimpice”, a ţinut să menţioneze cea mai bună jucătoare din România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI