La Festivalul internaţional de creaţie „Vrancea literară” 2020

Premianţi suceveni

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului internaţional de creaţie „Vrancea literară”, desfăşurat anul acesta în condiţii specifice cauzate de pandemia Covid-19, şi-a desemnat premianţii care s-au înscris în concurs cu operele publicate anul trecut. Şi la această ediţie a manifestării au fost recompensaţi, ca şi în anii trecuţi, scriitori suceveni. Astfel, Marele premiu – Cartea anului 2019 – a fost acordat scriitorului Constantin Severin pentru romanul „Bibliotecarul Infernului”. La secţiunea „Proză scurtă”, Premiul special al juriului i-a revenit lui Ioan Ţicalo pentru cartea „Nebănuitele căi…”. Andrei Breabăn, un pasionat de istorie autohtonă, a obţinut premiul I pentru cele trei volume „Din vremea regelui Decebal”. La secţiunea „Memorialistică”, premiul I i-a revenit lui Emil Simion pentru volumul „Dăinuiri”. Un premiu special al juriului a obţinut prestigioasa revistă „Bucovina literară”, al cărei redactor-şef este Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB).

Organizatorii festivalului au fost Fundaţia social-culturală „Mioriţa”, Liga Scriitorilor din Vrancea, revista şi editura „Salonul literar”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI