Euro a scăzut cu 0,3 bani

Euro a scăzut cu 0,3 bani

Creşterea ofertei comerciale, companiile pregătindu-se pentru achitarea taxelor şi impozitelor la bugetul de stat, a permis monedei naţionale să se aprecieze faţă de cea unică.

Cursul euro a scăzut marţi de la 4,8732 lei la 4,8703 lei, într-o şedinţă în care transferurile se efectuau în culoarul 4,869 – 4,876 lei.

Sondajul realizat în octombrie în rândul membrilor CFA România indică o deteriorare a prognozelor privind evoluţia raportului euro/leu. Dacă în septembrie valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni a fost de 4,9284, luna trecută ea a urcat la 4,9398. Situaţia este identică şi în cazul anticipaţiilor pentru orizontul de 12 luni, care au urcat de la 4,9996 la 5,0102 lei/euro.

Media monedei americane a coborât de la 4,1013 la 4,0980 lei, în condiţiile în care euro fluctua în culoarul 1,1837 – 1,1894 dolari, după depăşirea de luni, pentru scurt timp, a pragului de 1,19 dolari.

Scăderea plasamentelor în dolari a survenit după decizia lui Donald Trump de a începe tranziţia puterii către democratul Joe Biden, continuând însă lupta în justiţie. Pe de altă parte, viitorul preşedinte a anunţat că a ales-o pe Janet Yellen, fosta preşedintă a Rezervei Federale, pentru funcţia de secretar al Trezoreriei, numire care a mulţumit pieţele.

Moneda elveţiană s-a depreciat la rândul ei la 1,08 – 1,085 franci/euro, cursul ei coborând de la 4,5070 la 4,4,4902 lei.

Media lirei sterline a scăzut de la 5,4820 la 5,4768 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 246,1113 la 239,0541 lei. Reducerea semnificativă s-a datorat faptului că pe pieţele specializate uncia a coborât la 1.833 – 1.808 dolari, mai jos cu circa 5,5% faţă de începutul săptămânii trecute.

Marţi, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,05%, valoare care a fost stabilită în şedinţa precedentă. Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,11%, iar cel la 12 luni la 2,14%.

În regiune, media monedei poloneze a urcat de la 4,4680 la 4,4714 zloţi/euro, iar a celei maghiare de la 360,33 la 360,54 forinţi/euro.

După marcările de profit la care au recurs investitorii în ultimele două zile, bitcoin a crescut marţi pe platformele specializate aproape de 19.300 dolari, pregătindu-se astfel să depăşească pragul de 20.000 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI