PSD Suceava 2020

Rămas bun, Draga Olteanu Matei!

După o carieră de aproape 55 de ani, Draga Olteanu Matei a părăsit scena lumii noaptea trecută (cea de marţi spre miercuri – n.red.). Teatrul şi filmul românesc au pierdut un nume şi un chip de referinţă, cel pe care generaţii întregi de spectatori şi telespectatori l-au asociat zeci de ani cu personajele marii noastre actriţe.

Născută la Bucureşti, în 1933, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 şi a făcut parte din generaţia de aur a teatrului românesc. „Chiriţa în Iaşi”, „Gaiţele”, „Hagi Tudose”, „Domnişoara Nastasia” sunt spectacole care au devenit extrem de apreciate şi cunoscute de toţi românii. Cariera sa a însemnat 90 de filme, 50 de piese de teatru şi 100 de roluri de televiziune.

„Anunţul medicilor de la Spitalul Sfântul Spiridon ne afectează pe toţi. Anul acesta devine tot mai aspru cu noi şi ne răpeşte oameni dragi, oameni care au scris istorie în România. Draga Olteanu Matei este unul dintre ei şi e dureros că trebuie să ne luăm rămas bun. Am crescut urmărind rolurile sale, ne-am bucurat de interpretarea sa, am râs şi plâns împreună. Să nu uităm nicio clipă să ne cinstim valorile” a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, într-un comunicat de presă.

Pentru contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti, Draga Olteanu Matei a primit numeroase premii, titluri şi diplome. În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” de către Preşedinţie, iar în 2014 i-a fost înmânat Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer, de către principesa Margareta. Din anul 2011 are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Ministerul Culturii a omagiat-o la Ateneul Român, în ianuarie 2018, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

Dumnezeu să o odihnească!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: