În parcarea unui centru comercial din municipiul Suceava

Un bărbat a murit strivit de mai multe panouri din PVC

 Un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamţ, şi-a pierdut viaţa în parcarea unui centru comercial din Suceava, în timp ce descărca dintr-un camion mai multe panouri din PVC.

Tragedia s-a produs duminică dimineaţa. Din primele cercetări reiese că bărbatul era asociat al unei întreprinderi din Piatra Neamţ, care avea un contract încheiat cu centrul comercial din Suceava pentru a monta mai multe panouri, în vederea amenajării unui patinoar.

Astfel, duminică, bărbatul a transportat la Suceava materialele necesare şi a început să le descarce dintr-un camion. El s-a urcat în semiremorca autoutilitarei, după care a desfăcut chinga care asigura mai multe panouri din PVC cu cadru metalic, iar alţi muncitori le transportau cu braţele până la locul de amplasare.

Într-un moment de neatenţie, trei panouri ce erau sprijinite de peretele semiremorcii s-au prăbuşit, lovindu-l pe bărbat în zona capului şi provocându-i mai multe leziuni.

Bărbatul a murit până la sosirea ambulanţei, fiind ulterior diagnosticat cu traumatism cranian frontal sever, cu înfundare, leziuni ce sunt incompatibile cu viaţa.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate sănătate în muncă”. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI