Arest preventiv pentru trei bărbaţi care au înjurat patru poliţişti şi i-au bătut pe doi dintre ei

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunţat, la data de 6 noiembrie, că trei bărbaţi care au agresat doi poliţişti la Mitocu Dragomirnei sunt cercetaţi penal, fiind arestaţi preventiv.

Procurorii suceveni au precizat că în seara de 31 octombrie cei trei se aflau pe o terasă din satul Mitocu Dragomirnei, iar la vederea a patru poliţişti au început să-i înjure, să-i ameninţe cu acte de violenţă şi chiar au aplicat forţa fizică faţă de poliţiştii care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, un poliţist a suferit răni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar altul, 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit sursei citate, în data de 2 noiembrie, împotriva celor trei a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Aceştia, RVS, RNB şi CSM, sunt cercetaţi pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, cei trei agresori au fost arestaţi preventiv.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale, a menţionat sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI