Rugbi, Divizia Naţională

Înfrângere pentru RC Gura Humorului în prima rundă din acest an

Echipa RC Gura Humorului a disputat, la finele săptămânii trecute, pe teren propriu, primul meci oficial după o pauză de mai bine de un an, întâlnind RC Griviţa Bucureşti în play-out-ul Divizie Naţionale de Rugbi. S-au întâlnit în teren două echipe care au combinat experienţa cu tinereţea, rezultând un meci echilibrat, cu câteva faze frumoase, dar şi momente încinse, care s-au lăsat cu patru cartonaşe galbene şi două roşii. Nervii au depăşit de câteva ori limitele, pe fondul dorinţei de victorie a ambelor echipe.

Griviţa a început mai bine, a condus cu 12-3, dar înainte de pauză humorenii au revenit cu un eseu după o fază foarte reuşită, intrând la cabine în avantaj, scor 13-12. Acest scor s-a menţinut până spre final, când oaspeţii au reuşit un eseu după un joc pe contre. Scorul final, RC Gura Humorului-RC Griviţa 13-17. La echipa de seniori de la Gura Humorului acesta a fost meciul de debut pentru mulţi dintre juniorii tripli campioni naţionali, care au împlinit de curând 18 ani. Totuşi, formaţia humoreană şi-a trecut în cont punctual bonus defensiv.

Partida s-a disputat fără spectatori, dar a putut fi urmărită într-o transmisie live.

Şi CSM Suceava ar fi trebuit să joace la sfârşitul săptămânii trecute, dar adversara ei, CSU AV Arad, s-a retras din competiţie în ultima clipă. În etapa următoare se va juca derbiul sucevean dintre CSM Suceava şi RC Gura Humorului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI