Alegerile prezidenţiale din SUA nu au afectat evoluţia leului, care beneficiază în continuare de menţinerea de către Moody´s şi Fitch a ratingurilor României la nivelurile din primăvară.
Cotaţiile euro au scăzut în pieţele asiatice până la 4,859 lei, însă tranzacţiile locale se realizau miercuri în culoarul 4,863 – 4,871 lei, astfel că media a coborât de la 4,8675 la 4,8672 lei, în a treia şedinţă consecutivă în care cursul stă sub 4,87 lei.
Volatilitatea euro a fost mult mai mare decât de obicei, 1,1605 – 1,1770 dolari. Cotaţiile s-au mişcat în funcţie de rezultatele care erau anunţate. Cele mai ridicate cotaţii au fost atinse în seara de marţi, pentru ca apoi euro să înceapă să scadă, investitorii preferând „refugiul” oferit de moneda americană.
În acest sens atrage atenţia prognoza oferită de americanii de la Goldman Sachs, care nu au inclus moneda unică pe lista valutelor majore care se vor aprecia, după alegerile prezidenţiale, în raport cu dolarul. Prognoza se bazează pe scăderea PIB-ului zonei euro care se va amplifica după noile măsuri de carantinare impuse de majoritatea statelor din zonă şi care ar putea pune BCE în situaţia de a duce dobânzile şi mai adânc în zona negativă.
Cursul dolarului a scăzut uşor, de la 4,1695 la 4,1637 lei.
Culoarul de tranzacţionare a monedei elveţiene s-a lărgit la 1,066 – 1,072 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,5427 la 4,5582 lei.
Cursul lirei sterline a crescut de la 5,4047 la 5,4071 lei.
Preţul gramului de aur a scăzut de la 254,0386 la 252,9346 lei, în timp ce uncia fluctua pe pieţele specializate între 1.888 şi 1.902 dolari.
Miercuri, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,12 la 2,11%. Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, stagna la 2,16%, iar cel la 12 luni a coborât de la 2,16 la 2,15%.
În regiune, media monedei poloneze a scăzut de la 4,5699 la 4,5532 zloţi/euro, însă media celei maghiare a urcat de la 363,03 la 364,12 forinţi/euro.
Bitcoin a depăşit din nou pragul de 14.000 dolari dar a scăzut apoi la 13.600 dolari.




























Comentarii