Asemenea unui lăstar răzbătând spre lumină, doamna Lenuţa Rusu şi-a înfiripat perseverent destinul. Ea nu numai că ne cântă, dar ne şi încântă, fiind o remarcabilă creatoare de frumos. Recenta ei scriere „Pe Valea Şomuzului” (Ed. StudIS, Iaşi, 2020) e încadrată cu coperte simbolice, în alb şi roşu, porţi ferecate pe care apar motive specifice artei populare – florale, geometrice, zoomorfe. Coperta întâi sugerează Pomul vieţii, sub care „suflete” împodobite îşi cântă viaţa, de fapt, o Stea de Crăciun cu doi vestitori, în vreme ce motivul geometric de pe coperta a IV-a e cu trimitere la Coloana eternităţii noastre realizată de Constantin Brâncuşi. Propunându-şi să adune şi să dezvăluie „frumuseţi neobişnuite, originale”, scriitoarea cercetează cu sârguinţă această vatră etno-folclorică, spaţiu bogat în comori cu „rădăcini adânci româneşti”, după propria-i mărturie. Un nobil scop al lucrării este acela de a reuni lumile şi timpurile, mai ales acum, când „din viaţa noastră trecutul lipseşte, zorile călătoresc numai spre ziua de mâine”, după cuvântul profesorului Valeriu Sandovici, un alt pasionat cercetător al zonei amintite. Iată de ce consider că această incursiune în trecut, la care ne invită L. Rusu, este necesară. Legătura cu prezentul şi viitorul autoarea o face prin micii sau mai marii săi colaboratori de la Clubul Copiilor Fălticeni, „adevăraţi informatori de materiale folclorice”. De aceea i-a şi luat în Arca sa ca membri ai unui echipaj, nominalizându-i frecvent.
Un dar de preţ, un manual cu multiple valori educative
Înarmându-se cu o bogată bibliografie de specialitate, Lenuţa Rusu şi-a organizat materialul cules pe „viu”, orânduindu-l pe capitole bine structurate. Comentarii interesante îl introduc pe cititor în temă. Aici întâlnim notaţii etnografice privind viaţa, preocupările, datinile şi credinţele românilor din zona aleasă, scriitoarea folosind un stil adecvat şi dovedind sprinteneală în comunicare şi o exprimare aleasă. Fascinată de frumuseţile izvodite de minţile şi mâinile creatorilor din aceste locuri, autoarea a îmbinat perfect metoda ştiinţifică de cercetare cu dragostea ei pentru valorile culturii populare. În acest sens, cartea este un dar de preţ şi un manual cu multiple valori educative pentru generaţiile de azi şi pentru cele care vor veni, iar îndemnul L. Rusu din partea introductivă, intitulată ingenios „Argument pentru nemurire”, rămâne oricând valabil: „Este păcat ca aceste comori să rămână închise în Arhiva de folclor. Ele trebuie să circule, să se întoarcă la oameni”.
O frumoasă poveste a locurilor
…Şi cartea se deapănă ca o frumoasă poveste a locurilor, într-un limbaj accesibil şi atrăgător. Autoarea porneşte metodic de la bogata vatră folclorică şi culturală a Fălticenilor, prezentându-i pe marii culegători. Ea aminteşte cu respect că cei dintâi descoperitori şi păstrători ai folclorului au fost preoţii şi învăţătorii. Notaţiile de etnografie şi antroponimie locală sunt adunate în câteva capitole, de la „Ocupaţii străvechi” până la „Meteorologie populară”. În ceea ce priveşte genurile şi speciile folclorului literar, ilustrarea se face prin texte lirice şi epice culese de copii. Nu sunt uitate acele specii care ilustrează gândirea, experienţa vieţii şi înţelepciunea poporului: proverbele, zicătorile, cimiliturile, iar blestemele, eresurile şi credinţele întregesc tabloul vieţii spirituale din zonă. Cea mai importantă parte a operei este dedicată folclorului legat de evenimentele importante din viaţa oamenilor, ilustrând etape din „marea trecere”: naşterea, nunta şi moartea. În capitolul privitor la naştere apar „Cântecul de leagăn” şi „Folclorul copiilor”, cuprinzând cântecele, jocurile şi incantaţiile vârstei. Dar, pentru că cercetătorii începători n-au descoperit un basm vechi, inedit, Doamna lor a izvodit unul cu totul original – „Aleodor şi fratele de cruce”. Pe lângă talentul narativ al autoarei, basmul are acea vrajă a povestirii populare – oralitatea stilului –, fiind presărat cu expresii şi cuvinte din dulcele grai moldovenesc. Deşi nu are autor colectiv, basmul acesta este construit după structura celui popular, în care acţiunea este concisă, pentru a întreţine atenţia ascultătorilor/cititorilor, oralitatea stilului fiind conferită şi de formulele specifice basmului, aici cu totul originale: cea iniţială („Ehehei, Aleodor, puiu tatii, cum nu iei tu în samă povaţa părintească!”), mediana, o frumoasă tautologie populară („Calea-i lungă, drumu-i drum”), cea finală, închisă într-un aforism („Tinereţea-i floare rară care te poartă pe unde nu crezi şi te opreşte unde nu vrei”). Lupta dintre bine şi rău, la fel şi motivele arhetipale prezente, al încălcării interdicţiilor, al încercărilor, al binelui răsplătit, al frăţiei de cruce şi al iniţierii eroului sunt semne că, după un timp de circulaţie, când numele creatorului va fi uitat şi va circula oral în variante, el va putea să devină creaţie folclorică.
Folclorul va lua marca timpului său
„ – Va dispărea folclorul, domnule Ion Filipciuc?” l-am întrebat odată pe neobositul scriitor şi editor. Răspunsul a fost negativ. „El doar se va primeni, luând marca timpului său.” Mi-am amintit de această optimistă predicţie, gândindu-mă la soarta atâtor producţii folclorice de ieri şi de azi.
Doamna L. Rusu reuşeşte să ne ofere o carte necesară pentru regăsirea şi păstrarea tradiţiilor şi valorilor, cu atât mai mult, cu cât dumneaei este şi o formatoare de viitori artişti talentaţi şi cu dragoste de creaţia populară. Se cuvin adresate felicitări copiilor pentru pasiunea şi munca depusă, pentru minunatele evoluţii pe scenă la atâtea spectacole şi concursuri. Şi aici, la Râşca, există dascăli entuziaşti care au redescoperit şi cultivă statornic folclorul şi tradiţiile locale (mărturisitor Cercul de folclor „Floricel”) şi aici sunt voci îngereşti, unele fiind chiar sub îndrumarea profesionistă a doamnei L. Rusu. Ea poate fi considerată, alături de ilustrul V. Sandovici (cu nu mai puţin de 13 volume, ultimul având înscris anul 2020), un model şi un ghid pentru alţi posibili cercetători de folclor local. Pe lângă toate însuşirile cărţii, scrisă cu talent şi căldură sufletească, este un dar luminos pentru cititori în nu prea îndepărtate Sărbători de Iarnă, care se profilează triste în aceste „cumplite vremi de acmu”, vorba cronicarului. Să privim, însă, coperta întâi şi, totuşi, să ne bucurăm: „Steaua sus răsare…”.
ZENOVIA APOSTOL ŢICALO
Comentarii