Cuvânt rostit la căpătâiul răposatului Gavril Crăciun, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi

Vestea că domnul profesor Gavril Crăciun a murit ne-a întristat pe toţi cei care l-am cunoscut. L-am cunoscut pe domnul profesor încă din anii 1960-1970, când elanul tineresc ne călăuzea să facem frumoase colaborări şi evenimente culturale.

A fost învăţător, apoi profesor de economie, filosofie şi sociologie. A învăţat generaţii şi generaţii de elevi, care au reuşit în viaţă şi întotdeauna s-au bucurat de un asemenea dascăl emerit.

Eu şi Gavril, împreună am devenit naşii Lăcrimioarei Crăciun, fiica fratelui său Vasile, pe atunci director la Iaslovăţ, Şcoala Nr. 1, deci suntem cumetri şi mă mândresc cu asemenea oameni.

Am colaborat frumos şi în domeniul culturii, domnul Gavril Crăciun fiind directorul Casei de Cultură Rădăuţi, atunci când era o efervescenţă culturală pentru promovarea tradiţiilor din Bucovina, sub denumirea „Florile Bucovinei”.

A lucrat apoi ca director la muzeul din Rădăuţi, unde împreună am organizat „Expoziţia de meşteşuguri tradiţionale din Bucovina”.

A fost un om care tot timpul zâmbea frumos, optimist şi împrăştia în jurul său speranţă.

A scris şi cărţi despre oamenii din Rădăuţi şi a încurajat foarte mult mişcarea sportivă locală.

Despre lucrurile care nu au fost de bună calitate, bunul Dumnezeu îl va judeca.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.

MIHAI FRUNZĂ

Omagiu

omului, profesorului şi scriitorului Gavril Crăciun,

 la ora când sufletul său a prins chip de pasăre, zburând pe cerul veşniciei

Ce este omul pe pământ?

Un fulg de nea purtat de vânt,

      Apoi devine un cocor

      Pe cer de toamnă călător

Lăsând în cuiburi multe vise

Ce mai doreau să fie scrise.

      Pe albe şi curate file

      Cum numai tu ştiai, Gavrile,

Să făureşti cărţi de istorii

Ca să le aibă cititorii.

      Şi să le laşi sfinte comori

      Pentru iubiţii tăi feciori

Să aibă Dan şi Mihail

Icoana tatălui Gavril.

      Iar ei te-ntreabă azi: Tătucă,

      De ce te-a prins dorul de ducă

Acum în prag de sărbătoare,

În preajma zilei dumitale,

      Când l-aşteptai ca musafir

      Chiar pe Arhanghelul Gavriil?

Şi a răspuns tatăl Crăciun:

Feciorul meu iubit şi bun,

      Din lumea asta pământeană

      Nu pleci când vrei ci când te cheamă…

De-aceea eu, ca bun creştin,

Azi în biserică mă-nchin,

Şi mult vă rog pe toţi smerit

      Să mă iertaţi de v-am greşit.

                                   Amin.

EMILIANUS