Primarul ales Bogdan Loghin:

Rădăuţenii au votat pentru ei

> Potrivit lui, e nevoie de o „exorcizare administrativă” pentru a se elimina anumite „obiceiuri nesănătoase” din administrativul municipal

Primarul ales al municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin (PNL), a declarat luni, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că victoria este a rădăuţenilor care au vrut să fie eliminat din Primărie modul defectuos în care se fac lucrurile.

„Am reuşit exact cum am spus de la început: am mers pe acea tactică de a nu ataca, de a explica ce vrem să facem în Rădăuţi şi cum vrem să facem în Rădăuţi prin mare transparenţă, pentru că altfel nu se poate. Faptul că nu a existat transparenţă şi (a existat – n.red.) acest mod defectuos de lucru a adus Rădăuţiul unde l-a adus” a declarat primarul ales.

El a apreciat contribuţia întregii echipe din jurul său, nu doar a celor din Consiliul Local, şi i-a mulţumit pentru implicare.

Bogdan Loghin a explicat că rădăuţenii au votat pentru ei şi nu au fost influenţaţi de gruparea din jurul actualului primar PSD Nistor Tatar, care, potrivit lui, a lansat în cursă „iepuraşi” pentru a fragmenta votul. Cu toate acestea, Loghin a câştigat alegerile în toate secţiile.

El a arătat că unul dintre „iepuraşii” lui Nistor Tatar a fost Cătălin Miron.

„Domnul Miron va fi un Rilă-Iepurilă al politicii rădăuţene. Va fi perceput de toată lumea ca un Rilă-Iepurilă” a spus Bogdan Loghin.

El a mai anunţat că prima dată va solicita un audit în Primărie şi instituţiile finanţate de aceasta, pentru a vedea exact care este situaţia.

„Voi veni în faţa rădăuţenilor şi voi fi foarte transparent” a menţionat Loghin.

Totodată, el a declarat că în Rădăuţi este nevoie de o „exorcizare administrativă” în cel mai scurt timp.

„Trebuie scoase anumite obiceiuri nesănătoase din Primăria Rădăuţi; atât timp acestea s-au încropit de ceva timp acolo, nu va fi chiar uşor. De aia spun exorcizare, pentru că presupune un minim efort” a spus primarul ales.

Bogdan Loghin a explicat că în Primăria Rădăuţi sunt foarte mulţi angajaţi care se comportă exemplar şi care au ţinut instituţia şi când nu avea conducere, dar că sunt compartimente în care pentru unii angajaţi a devenit o obişnuinţă să-şi obţină banii de cheltuială din „şpăguţa zilnică”.

„Şi-au format ideea: cardul să fie card, banii să fie pe card şi restul să ţină casa” a explicat primarul ales.

El a spus că are încredere că situaţia se va regla în scurt timp.

Totodată, el a arătat că va pregăti sezonul rece şi o eventuală criză sanitară, dacă se va manifesta în continuare epidemia cu noul coronavirus.

Bogdan Loghin a mai declarat că va debloca şi proiectele deja iniţiate de municipalitate şi va realiza alte proiecte.

Primarul ales a explicat că va acţiona şi pentru dezvoltarea economiei locale, pentru ca municipiul Rădăuţi să fie unul puternic din punct de vedere economic, dar că va insista şi pe problemele sociale ale oamenilor care au nevoie de sprijin din partea autorităţilor.

„Niciodată nu voi uita latura socială, pentru că acei oameni nu au nicio vină că ei sunt acolo şi noi în partea asta. Întotdeauna când am luat o decizie m-am pus şi în locul celuilalt, ca să pot să-mi dau seama de situaţie şi să acţionez în consecinţă” a declarat Loghin. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: