Numărul sucevenilor vindecaţi a ajuns la 5.068

 Prefectura Suceava a informat că, miercuri, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în judeţ se înregistrau 5.068 de persoane declarate vindecate de Covid-19.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 10 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 39 persoane declarate vindecate.

Astfel, din totalul celor 567 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 184 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 114 se aflau în zona tampon, iar 269 aveau alte afecţiuni (non-Covid). Din cei 184 pacienţi diagnosticaţi Covid-19: 67 prezentau forme medii ale bolii; 62 – forme uşoare, 39 – forme severe; 16 prezentau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI, dintre care doi erau ventilaţi mecanic.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea ieri de 315 de paturi libere din care 33 pentru pacienţi Covid-19, 212 în sectorul non-Covid şi 70 pentru zona tampon. La unitatea ATI erau disponibile 6 paturi pentru pacienţi non-Covid şi 22 de ventilatoare dintre care 7 pentru pacienţi Covid-19.

În Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 88 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus.

„Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: