Municipiul Suceava va prelua CSM

>„Voi insista cu mai mare fermitate la Guvern pentru transferarea Clubului Sportiv Municipal la Primărie” a declarat primarul Ion Lungu, neplăcut impresionat de starea deplorabilă a bazei materiale a acestuia > Printre obiectivele importante de preluat se numără Complexul sportiv „Unirea” din Lunca Sucevei, cu terenul de rugbi şi sălile pentru volei, de asemenea sala de atletism şi cantina de pe lângă stadionul Areni

Municipiul Suceava va intensifica demersurile pentru preluarea în administrare a Clubului Sportiv Municipal (CSM). Bugetul local este deja principalul finanţator al ramurilor sportive din reşedinţa de judeţ, baza legală constituind-o Legea privind finanţarea activităţilor sportive din fonduri publice nerambursabile. Primarul Ion Lungu spune că a avut discuţii în acest sens la recentul eveniment în cadrul căruia Federaţia Judeţeană de Atletism şi-a premiat sponsorii, prilej cu care o diplomă a fost acordată şi Primăriei Suceava.

„Municipalitatea este principalul finanţator al CSM, iar dacă nu se face acest transfer, nu vom avea posibilitatea să intervenim în infrastructură şi să sprijinim baza materială de acolo. Mă jenez când merg la Baza sportivă «Unirea», la rugbi, unde toaletele arată deplorabil, la fel ca şi baza materială. Însă, Primăria nu poate bată măcar un cui acolo, pentru că nu o are în proprietate” arată primarul. Într-o primă etapă, Consiliul Local Suceava a aprobat, în iulie 2019, o hotărâre prin care şi-a exprimat intenţia de a prelua în administrare activele CSM, aceasta fiind remisă Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice. A doua etapă o reprezenta întocmirea o listei-inventar cu activele Clubului Sportiv Municipal Suceava, cu excepţia secţiei de canotaj, care funcţionează în Fălticeni, municipiu care, la rându-i, ar dori s-o preia. Abia după aprobarea respectivei liste, săli de sport, terenuri de sport, vestiare, cantină, precum şi alte bunuri vor aparţine municipiului.

„Voi insista cu mai mare fermitate la Guvern pentru transferarea Clubului Sportiv Municipal la Primărie” a punctat Ion Lungu.

Printre obiectivele importante de preluat se numără Complexul sportiv „Unirea” din Lunca Sucevei, cu terenul de rugbi şi sălile pentru volei, dar şi sala de atletism şi cantina de pe lângă stadionul Areni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: