Numărul total al cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 din judeţ a ajuns la 5.829

> Ieri, în ţară s-au înregistrat 692 de noi cazuri, dintre care 22 în judeţul nostru

Până luni, 14 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 104.187 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

43.244 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar 11.374 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 692 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe a cazurilor, Suceava figura cu 5.829 de cazuri, dintre care 22 de cazuri noi.

Faţă de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 201 persoane au fost reconfirmate pozitiv. La acest capitol, Suceava n-a avut niciun caz.

Până ieri, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 13.09.2020 (ora 10) – 14.09.2020 (ora 10) au fost înregistrate 22 de decese (14 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 4 decese la categoria de peste 80 de ani.

21 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

Până ieri, la nivel naţional au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea, 7331 au fost efectuate în anterioarele 24 de ore, 4.854 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 2.477 la cerere. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: